Concursul Vocea Ascultătorului și-a schimbat formatul, în primul rând pentru că a dat mâna cu proiectul nostru de suflet, Avanpost Radio Guerrilla. Așadar: noi îți propunem o temă, tu scrii, Avanpost Radio Guerrilla te premiază.
Tema săptămânii este poezia patriotică. Așteptăm poeziile voastre pe statmajor@guerrillaradio.ro până luni, 25 mai, ora 14, iar marți vom anunța cine a câștigat premiul oferit de Crama Gabai: un set de degustare de 4 soiuri de vin.
Poezia Ionelei este una dintre poeziile finaliste.
***
îmi pasă de tot ce se -ntâmplă.
O știu și eu, și tu o știi
Vechi militar, cu alb la tâmplă:
Când pleci, nu știi dacă mai vii
Când pleci, cât dor a tale gânduri!
Invaluite-n praf și vânt,
Nu pot cuprinde-aceste rânduri
Dorul de casă și pământ!
Când vii, zâmbești, căci bucuria..
De-a amâna ceva firesc,
E-o garanție că poți spune
Mult-așteptatul: te iubesc!
Și toți răspund chemării sorții
Copii tânjesc și plâng părinți.
Te-arunci, nebun, în fața morții
Cu-atât nisip scrâșnind în dinți!
Tu arzi. Tu lupți. Știi suferința.
Știi tot ce atâția-alți nu știu.
Rămâne-n suflet doar credința celor de-acasă:
Că ești viu.
Că vii-napoi mai minți..
Cum oare sa spui acasă tot ce știi?
Afară, lumea asta moare.
Tu știi când pleci, nu și când vii..
Nu știi de vii-napoi, dar toate..
Iertate-ți sunt de Dumnezeu
Că-ți aperi țara și credința și..
Tot ce-nseamnă neamul tău!
***