La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a șaptea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Dacă România ar fi un film produs la Hollywood, care ar fi scenariul și ce actori ar juca în el?
Concursul se încheie duminică, 2 septembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 3 septembrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Pe meleagurile noastre curg de mii de ani aceleași râuri. Apa lor naște și hrănește viața de aici. Munții sunt sursa apei, văile sunt drumul ei și câmpiile sunt locul unde aceasta își găsește liniștea și, poate, cunoașterea de sine.
În munți începe totul. Ploaia cade peste creste, peste grohotișuri, peste goluri alpine. Aici o mică sămânță de floare de colț ajunsă cine știe din ce văzduh devine primul suflet care e conștient de faptul că acest pământ îi aparține. Sămânța încolțește, crește și înflorește. O albină îi adună nectarul și din el face miere. Mierea e adunată de oamenii acestor pământuri și astfel devin și ei conștienți că rolul lor este și acela de a duce mai departe spiritul florii de colț. Sămânța încolțește în ei.
În văi tinerii se cunosc la horă. Cercul magic în care se adună face ca soarele să le răspundă prin lumină caldă, pasională și le îndeplinește dorințele. După horă, în nopți cu lună plină, în miros de fân abia cosit, în lumina licuricilor și binecuvântați de zei, aceiași tineri atinși de suflarea unică a dragostei își spun cuvinte aprinse încă de mult în flacăra focului denumit apoi jurământ. Miticile cuvinte vor fi transmise din generație în generație prin povesti și muzică iar noi le vom înțelege ca ,,Te iubesc!”. Apoi află că lipsa cuiva drag poate fi atât de puternică încât durerea mentală să devină una fizică. Așa se încheagă vorbele ,,Mi-e dor!”. Dorul neînmpărtășit dezleagă moștrii și așa apar cuvintele minciună si răzbunare.
După alte milenii în aceleași văi dar acum mai aproape de câmpii, alți tineri cu aceleași gânduri și aceleași jurăminte încheagă prin luptă, curaj și sacrificiu suprem alt cuvânt. În același timp o omidă se opreste și se hotărăște că acolo este cel mai bun loc pentru ceea ce va avea să devină. Transformarea finală din sacul de mătase al omidei avea să coincidă cu momentul în care cuvântul rostit de acei oameni, bărbați și femei, tineri și bătrâni, fecioare, mame și bunici va fi cunoscut de toată lumea. Momentul în care scopul sacrificiului lor va fi atins. Se va naște ca un fluture tricolor și se va numi România.
În câmpii însă România se rătăcește. Uită de cei care au născut-o. Uită de stradaniile lor, de forța și de curajul acestora. Uită că acei oameni au avut în ei cunoașterea faptului că doar prin lupta lor vor ajunge în locuri mai bune. Nu le uită însă sălbăticia, imaturitatea și încăpățânarea de a nu folosi drumul drept și fără scurtături.
Romania merge încet înainte nu pentru că noi suntem mai prejos ci pentru că încă suntem destul de îngânfați încât să nu invățăm din greșelile trecutului. Uităm că hoția și minciuna, dar mai ales acceptarea lor ca un fapt firesc ne-au adus în locul unde suntem. Fără o autostradă care să străbată toată țara, cu spitale insalubre și școli în care toaleta este încă în spatele terenului de fotbal, care e folosit și ca teren de pășiune. Uităm de toate astea și ne angajam în lupte crâncene unii împotriva altora pentru niște lideri pe care nu-i cunoaștem. Ne înjurăm și facem bannere, ne arătăm cu degetul și ne războim cu gaze lacrimogene. Poate ar trebui să ne întrebăm pentru ce sau mai ales pentru cine ne certăm. Cine sunt acești lideri? Cine sunt acești oameni? Ce prieteni au? Ce muzică ascultă? Ce cărți citesc seara înainte de culcare? Oare citesc ceva?
Spiritul florii de colț se trezeste în noi din când în când si ne face să înțelegem altfel cuvintele. E ca o forță interioară pe care nu o putem opri. Vocile celor din ’89 au fost influențate de acest spirit. Poate nu știau atunci însemnătatea cuvântului pe care îl strigau dar cu siguranța au simțit că înseamnă un pas înainte. E datoria noastră să înțelegem conștient ce înseamnă acel cuvânt. Va trebui să aflam ce înseamnă Libertate dar mai întâi trebuie să înțelegem ce înseamnă cuvântul Adevar.
Filmul este o aminație. Vocile personajelor sunt actori români.
Ati simtit vreodata ca vi se face frig de dor? Eu da.
(Octavian Paler)