Într-o zi, absolut deloc specială, mama Valeriei îi cumparase o scufiță roșie, ,,Vezi ce surpriză ți-am făcut !” îi spuse în timp ce se uita îngrijorată la ,,smartfon”, așteptând vreun mesaj de la soțul ei și tatăl fetiței, care era pirat peste mări și țări, în căutări de comori și inorogi… sau cel puțin așa îi spusese mama. Valeria avea 10 ani și aflase că nu există Moș Crăciun, pentru că nu-l adusese pe tatăl ei cadou. Așa că începuse să-și pună întrebări despre lume.
Într-o zi de primăvară, Valeria a intrat pentru prima oară în pădure, pe poteca pe care i-o arătase mama ei. Știa că putea face orice doar să nu se abată de la potecă. Drumul până la casa bunicii era deja stabilit în detaliu. Abaterea de la calea ei ar fi însemnat că a facut iar o prostioară, apoi că a făcut un păcat capital și la destinație s-ar fi împăcat cu gândul că oricum ar fi ajuns acolo. Toate ăstea le știa natural, așa cum toți copiii știu că poți vorbi foarte serios cu orice plantă și cu orice animal.
Lupul tocmai ce prinsese o șaorma cu de toate și acum mesteca liniștit pe o buturugă. Când o zări pe Valeria, fluturele, care-i era prieten, își luă zborul de pe umarul lui Gigi și bătu în grabă din aripi ca s-o întâmpine pe fată. ,,Salutare – bun venit în pădure, ce mă bucur! O să fim cei mai buni prieteni.” Lupul Gigi era peltic. Și au rămas prieteni până la începutul verii.
O singură dată se abătuse de la potecă și atunci se zgâriase într-un mărăcine. De ciudă, și-a scos briceagul și l-a tăiat fără milă, după care a făcut un foc și fără niciun pic de regret sau cel puțin cu vreun scop practic a pus mărăcinele la prăjit până când acesta s-a făcut scrum. ,,A venit apocalipsa!!”, a strigat coțofana în timp ce își pierdea cunoștința, dar oricum pe ea nimeni nu o lua în serios. De atunci nu s-a mai abătut niciodată de la drum. În schimb era convins că știe toate cotloanele pădurii și că aceasta îi aparținea. A redactat legi și a început să facă contracte de proprietate, cu care însă niciun animal sau plantă nu a fost de acord. Ba chiar l-au luat în derâdere. Din pricina asta a devenit vânător. La începutul verii a vazut-o prima oară pe Valeria, căreia i-a daruit o floare. Nici până în ziua de azi, nimeni din pădure nu a înțeles de ce a trebuit să o rupă. Ba chiar albinele s-au gândit la un moment dat să-i ceară bani pentru asta, așa cum el cerea pentru proprietățile care pretindea că-i aparțin. Au renunțat când au realizat că nu vor reuși să evite crizele financiare… Valeriei însă i-a făcut plăcere și au rămas împreună pâna la sfârșitul verii.
La începutul toamnei, Valeria se rătăcise și schimbase poteca. Ajunsese la o intersecție în mijlocul căreia era un copac desfrunzit și gol pe dinăuntru. Intră în el și găsi acolo scufița roșie. Când o văzu fu așa de trista că nu a ținut calea stabilită, încât începu să plângă, până când lacrimile ei au trezit la viață copacul care începu să facă frunze, dar acestea nu mai știau cum să devină verzi. Copacilor din jur li s-a făcut milă și au început să facă și ei frunze care aveau tot felul de culori minunate, dar niciuna nu era verde. A plâns până a început să ningă și abia atunci a văzut că toată pădurea era albă și că toate drumurile erau acoperite de zăpadă și a realizat pentru prima oară că nu mai are timp. Nu-i trecuse niciodată prin cap că asta e posibil. Începu să caute casa bunicii urmarită de un lup peltic și hâd, care nici măcar nu mai putea să prindă un amărât de crenvuști. Fluturele nu mai reușea să zboare și din pricina asta mergea în două picioare, trist că nu reușește să-și rupă aripile care îi atârnau zdrențuroase și grele. Vânătorul nu-și mai găsea hotarele proprietăților și hoinărea fără nicio noimă, iar când o văzu nu o mai recunoscuse. ,,Bunicuțo, ce gură mare ai …’‘… Valeria se trezi …
,,Mami de ce stă bunica singură în pădure? E fericită acolo?”, ,,Nu știu”, îi răspunse. ,,Ai întrebat-o?”, ,,Nu, de ce să o întreb, e alegerea ei să rămână acolo.”. ,,Dar tu, mami ești fericită?”, ,,Nu-mi mai pune întrebări din astea!”.
,,Mami… eu nu vreau să mă duc pe drumul ăla …”
………………………………………………………………………
La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, a Grupului Consumatorilor de Radio Guerrilla. Și de data aceasta, nu v-am mai întrebat, v-am provocat. V-am provocat să rescrieți finalul cunoscutei povești pentru copii Scufița Roșie.
Concursul s-a încheiat ieri, 6 mai, la ora 14:00. Până atunci, am primit textele voastre pe adresa statmajor@guerrillaradio.ro. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de astăzi, 7 mai.
Textul de mai sus este unul din textele finaliste.
