Am dat drumul la Vocea Ascultătorului 2.0, chiar săptămâna trecută, luni, 19 aprilie. Concursul Vocea Ascultătorului și-a schimbat formatul, în primul rând pentru că a dat mâna cu proiectul nostru de suflet, Avanpost Radio Guerrilla. Așadar: noi îți propunem o temă, tu scrii, Avanpost Radio Guerrilla te premiază.
Tema este poezia de dragoste. Marți, 4 mai, vom anunța cine a câștigat premiul oferit de E-Theatrum.ro: un abonament gratuit valabil 30 de zile pentru vizionarea oricărui spectacol de pe platformă.
Poezia Irinei este una dintre finaliste.
***
Vara când e cald și soare-afară,
Îmi sculptezi în minte al tău chip de ceară,
Și-mi făceai inima să cânte precum o vioară,
Lin și melodios, se-auzea
Odinioară.
Dar nu iubirea era planul tău,
Căci toamna mi-a pus gând rău…
Să mi te smulgă din brațele-mi iubitoare,
Și să te oblige să ieși la vânătoare.
Căci după ce toamna s-a ofilit demult,
Iarna cea rece, amprenta-și lasă,
Pe-al tău suflet incult,
Care a ales după altele să iasă,
Transformand vânatoarea-n ceva ocult.
Dar tu nu ești prost, iubire,
Aș vrea primăvară să fie…
Să-nflorească iar amorul ce mi-l purtai,
Ca sa faci din nou,
În grădina sufletului meu,
Rai.