“When the mind is free of any thought or judgment, it is still and acts like a mirror. Then and only then can we know things as they are. AWARENESS” – Timothy Gallwey

Transformând Coachingul din pasiune în business, am început să mă uit la el cu mai multă atenție.

Am lucrat în această perioadă cu sute de clienți, entry level managers, middle managers, CEO, antreprenori și… antreprenorii din Guerrilla Camp.

Am început să vorbesc cu oameni diverși despre coaching și așa am constatat că există foarte multă neclaritate în legatură cu subiectul.

Așadar, scopul meu declarat e să fac puțină lumină:

Ce este Coachingul și cum ne poate ajuta el în viață?

Am vorbit data trecută despre Self-Awareness sau mai exact despre lipsa lui, și despre faptul că atâta timp cât nu realizăm că retrăim aceleași experiențe iar și iar (deghizate de fiecare dată altfel), nu putem ieși din scenariul repetitiv în care am rămas blocați ca un lift între etaje.

Și vom mai vorbi despre asta, dar înainte de asta, mi se pare că am pornit la drum cam prea pe repede înainte, fără să vă spun totuși despre Coaching, cine e, de unde vine el, și cum a ajuns în viața noastră, care este.

Filosofic vorbind, totul a început cu domnu Socrate.

Avea el acest obicei de a te descoase cu întrebarile. Ce vrei să spui cu asta? Cum ai putea formula diferit aceasta afirmație? Prin ce este important acest lucru pentru tine? Și tot felul de întrebări din ăstea, motiv pentru care nu te-ai fi apucat să-i povestești lui Socrate filmul de pe Netflix nici în ruptul capului.

Doar dacă voiai să înțelegi… ce n-ai înțeles. Adică pe tine.

Acum, că domnul Socrate e puțin indisponibil, ca să te-nțelegi pe tine, te duci la Coach. Și tot așa, din întrebare în întrebare, până la victoria finală.

Eh, și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a zis “maieutică”. Adică tehnica asta a lui Socrate cu întrebarile.

Dar stai să vezi ce frumos se leagă lucrurile.

De ce i s-a zis maieutică? Că doar nu purta el maieu, fiind foarte cald în Grecia Antică, perioadă în care nici nu începuse încălzirea globală! Și nici cu Gala Gopo n-avea legatură.

Dar pe vremea aia, maieutica era de fapt arta moșitului, iar mama lui Socrate era moașa. QED.

Legatura fiind aceea că Socrate considera că și el contribuie tot la un fel de naștere, a Adevărului, pe care îl aduce la lumină, îl eliberează din hățișul gândurilor. Și așa i-a rămas numele!

Și un Coach procedează similar. Pune întrebări, plin de curiozitate, pune la îndoială ceea ce “clientului” i se pare “normal”, provoacă, conduce discuția spre imaginea de ansamblu sau, dimpotrivă, spre detaliu, după cum o cere subiectul, păstrând atenția la interlocutorul său, punându-l pe acesta sub reflector, ferindu-se să nu se afle el în centrul scenei. Acesta e un lucru important: Coach-ul face tot acest dans ca să-i faciliteze “clientului” o înțelegere diferită asupra lucrurilor, să-i arate o altă perspectivă și drumul către o soluție nouă. Pe care însă trebuie să o găsească “clientul” pentru a-și asuma atât paternitatea cât și responsabilitatea.

Pac, derulam pe repede înainte și ajungem aproape de zilele noastre, prin anii ’70, undeva în California, unde antrenorul de tenis se numea Coach.

C-așa-i in tenis! Mai ales în engleză.

Unul dintre acești Coachi, mai exact Tim Gallway, a avut ideea revoluționară de a schimba radical metoda de antrenament.

Aflat în cautarea a ceea ce el numea “the art of relaxed concentration“, Tim a descoperit că există două jocuri de tenis în același timp: the outer game, cel care se desfășoară între cei doi jucători, și The Inner Game, ceea ce se petrece în mintea jucătorului.

There is a voice in my head and that’s not ME!

Adică simplificând puțin, acele gânduri, pe care singuri ni le șoptim în cap:

Azi joacă foarte bine, n-am nicio șansă…

Cine sunt eu de fapt ca să…

Precis o să-mi rup gâtul…

O să râdă tot satul de mine…

Poate că într-o zi, dar în niciun caz acum, când sunt complet pregatit/ă…

etc.

“Be careful what you are talking to yourself because you are listening!“, a zis într-o zi Lisa Hayes, o doamnă Coach, de pe la ei.

The Inner Game se manifestă printr-un dialog interior necontenit, între Self 1, The Teller, și Self 2, The Doer. Iar calitatea acestui dialog este mult mai importanta în câștigarea jocului.

Pentru a-și opri dialogul interior negativ, Tim le recomanda jucătorilor de tenis să fie atenți la direcția spre care se învârte mingea de tenis în timp ce vine spre ei. Și să-și rostească etapele în același timp: bounce-hit-bounce-hit.

Tu va trebui să înlocuiești mingea de tenis cu ceva din activitatea ta. Pentru că

There is always an inner game being played in your mind no matter what outer game you are playing. How aware you are of this game can make the difference between success and failure.”~Tim Gallwey

Metoda sa s-a răspândit rapid în tenis, apoi în ski și golf, și când a început să pătrundă și în automobilism, l-a întâlnit pe Sir John Withmore, care, ca orice tânăr bogat din anii ’70, era pasionat de mașini.

Cei doi au dezbătut în jurul acestui subiect până când au trasat următoarea ecuație:

Performanță = Potențial – Interferență.

Unde Interferența este reprezentată de “balastul” din mintea fiecărui om. Cu cât reușim să reducem interferența, cu atât performanța va fi mai bună. Iar ca să fie și mai bună trebuie să lucrăm și la creșterea potențialului.

The Inner Game: “A game that we can not not to play!”, dar depinde cum o facem.

Eh, după ce s-au convins că e o idee bună, Tim Gallway și Sir John Withmore au decis să extinda acest nou tip de Coaching din sport, în zona de business.

Și așa a apărut ceea ce numim astăzi Business Coaching.

Ok, foarte pe scurt, cam asta ar fi. 2500 de ani în 10 minute. Io zic că ne-am descurcat binișor 🙂

Așadar, Coachingul este un fel de rezultat al încrucișării dintre filosofie și sport.

Acum mă simt mult mai bine pentru că sunt aproape sigur că nu a mai dat nimeni această definiție până acum. 🙂

Și cum orice sesiune de Coaching se termină când “clientul” se simte bine, înseamnă că și eu ar trebui să mă îndrept spre final.

Dar mi-a venit așa o idee, să ne jucăm puțin de-a Coachingul. Adică să vă dau niște exerciții pentru acasă și poate vi se pare haios să le încercați.

Pentru început am zis să încep din tenis, dacă tot avem o legătură, așa că am ales un exercițiu dezvoltat de psihologul Alexis Castorri, cea care i-a fost Mental Coach Simonei Halep (și altor campioni celebri), în anul în care a reusit să ajungă numărul 1 și să câștige primul turneu de Mare Slam.

(Îți mulțumesc Cristina Bazavan, pentru carte! Că nu se mai găsea nici pe Amazon!)

Exercițiul se numește Becoming a more Creative Thinker.

Promisiunea este clară din titlu. Dar din punctul meu de vedere are mult mai multe valențe și cea mai importantă este creșterea Self-Awareness-ului.

Totul începe de la un moment de Self-Awareness. Și ceea ce face acest exercițiu este să vă împingă puâin la limita zonei de confort, să-i simțiți puțin bâzâitul electric, de unde o să vă vedeți mai bine șabloanele de gândire, rutinele zilnice pe care le retrăiți.

S-ar putea să aveți o tresărire!

Exercițiul e destul de haios dar presupune determinare serioasă, Alexis Castorri îl recomandă pe durata a 3 săptămâni, zi de zi. Așa că nu vreau să plictisesc pe toată lumea. Pentru cei care vor să încerce gustul schimbării personale, l-am pus la mine și îl puteți accesa aici.

Până miercurea viitoare fiți pe recepție!

Any given Wednesday…