Iubitafizica a fost, până acum, cea mai complexă producție Lightwave Theatre Company. L-am abordat pe colegul Iulian Tănase pentru a obține drepturile de a aduce pe scenă cartea „Oase Migratoare”, dar am ajuns să facem asta cu „Iubitafizica”, la propunerea lui.
Aici, trailerul:
Cristina-Andreea Ion, regizor și co-fondator al companiei de teatru, a gândit o poveste în șapte personaje păpuși și multe altele sub înfățișare umană, totul rezultând într-o nebunie pe scenă și, mai ales, în spatele ei.
Până să aflăm unde putem juca spectacolul, ne-am apucat să strângem fondurile necesare, iar aici un rol foarte important l-au jucat cei de la We Are Here, o platformă faină de crowdfunding de la noi. După ce ne-au sfătuit, am creat campania, ce a fost susținută și de Radio Guerrilla, și am sperat sa adunăm măcar o parte din banii necesari construcției păpușilor.
Să construiești șapte păpuși, în doar trei luni, nu e lucru ușor, când crearea fiecăreia durează aproximativ o săptămână, plus eventuale retușuri și reparații la primele mișcări ce ar stresa încheieturile într-atât de mult încât acestea să se rupă, ceea ce s-a și întâmplat.
I-am admirat încrederea lui Iulian Tănase, când a venit vorba de Iubitafizica, pentru că nu a intervenit deloc în procesul creativ. Înainte cu doar două zile de avanpremieră, ne-a spus că ar vrea să participe la o repetiție generală totuși, căci nu are nici cea mai vagă idee ce am făcut din cartea lui, așa că l-am invitat la Godot Cafe-Teatru să asiste. Am jucat repetiția aceea cu frica în sân. Totuși, autorul cărții se afla în sală, iar Iulian nu este o persoană ușor de mulțumit. La finalul repetiției am ieșit din culise temător, dar, când l-am văzut pe Iulian aplaudând cu lacrimi în ochi, și sper să-mi amintesc bine scena, am răsuflat ușurat. Îmi aduc aminte că nu s-a așteptat la direcția aceea, la modul în care Cristina a abordat textul, la poveștile create între personaje, la videoproiecții, la muzica aleasă.
Iubitafizica rămâne un spectacol drag mie, pe care regret că nu-l mai jucăm. Sper să-i facem un update în curând.
Avanpremiera și premiera, ținute la Godot Cafe-Teatru, au avut sala plină, ceea ce ne-a bucurat, mai ales pentru că vorbim despre un spectacol cu păpuși pentru adulți, ceva la care publicul din România nu este obișnuit să asiste.
În anul următor, am dus Iubitafizica la Izmir, în Turcia, unde am panicat securitatea aeroportului. După aterizare, am luat bagajele de cală și ne-am îndreptat spre ieșire, unde a trebuit să le scanăm în ultimul filtru de securitate. Am pus toate trollerele pe bandă și am așteptat ceea ce bănuiam că avea să se întâmple. A intrat primul troller, ce conținea capete… Figura femeii ce scana bagajele s-a schimbat brusc. A oprit banda și a chemat colegii să se uite și ei. Ne-au privit oripilați. Au sosit apoi întăriri, care ne-au flancat. Primul bagaj a ieșit, a intrat al doilea cu torsuri și brațe. Al treilea conținea, printre altele, un bebeluș ciopârțit, și tot așa.
Cristina râdea incontrolabil, ceea ce înrăutățea percepția pe care turcii o aveau acum asupra noastră. Eu căutam disperat în rucsac documentele pe care le-am făcut cu organizatorii special pentru situația aceasta. Un agent de securitate s-a apropiat de primul bagaj, l-a ridicat și a fost șocat de greutatea redusă. Noi le tot repetam că înăuntru se află păpuși, dar a durat ceva până au înțeles. Au răsuflat apoi ușurați. Au râs în hohote, un pic nervos, și ne-au permis să ieșim din aeroport.
Iubitafizica a făcut senzație și în Bulgaria, la festivalul internațional de spectacole cu păpuși pentru adulți de la Stara Zagora. Am fost singura companie independentă și, mai mult decât atât, singura invitată din Romania ever. Organizatorii ne-au spus în ultima seară că sunt la curent cu ceea ce se face la noi în domeniul artei animației, în special la Teatrul Țăndărică, și că nu sunt interesați de așa ceva. Totuși, noi am ieșit în evidență și așa ne-au invitat.
După reprezentație am fost abordați de Dumnezeul scenografilor, Marieta Golomehova, care ne-a felicitat pentru curaj. Nu am înțeles la ce s-a referit prin “curaj”. De ce “curaj”?
Aveam apoi să aflăm cât de greu este să mergi pe drumul acesta, când ești singura companie ce abordează arta animației pentru adulți, mai ales în regim independent. Trebuie ca noi să creăm atât cererea cât și oferta. Dacă la ofertă totul ține numai de noi, să creezi nevoia publicului, este foarte complicat.