La începutul săptămânii am lansat cea de-a doua temă a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră:  “Ești ultimul om de pe pământ. Cum arată o zi din viața ta?“

Concursul se încheie duminică, 31 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de luni, 1 aprilie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

Până pe la 12 am, am ars-o aiurea. Ascultând orice muzică îmi venea la cap și holbandu-mă pe geam. Este verde cu flori albe afară.

Mă duc să-mi spăl părul, să curat ieri-ul din el, cum spune Rupi Kaur.

Revin la holbatul pe fereastră, de la masă din bucătărie, cu părul ud și îmbrăcată de stradă.

Îmi torn un Campari cu suc de portocale. Îmi cântă Nina Simone cu Sinnerman la ureche. Se mișcă verdele cu albul afară.

Iau o înghițitură din pahar, îmi aprind o țigară. Și mă ia un gând hoinar că cum dracu am reușit eu să rămân singura persoană de pe pământ. Când dracu s-a intampat asta?

Ce-mi zice Nina, că oi fi cea mai păcătoasă? Restul de populație s-a dus la mai bine și m-a lăsat pe mine aici să reflectez?

Mă gândesc să las un testament olograf. Dacă tot simt că o să mă curat și eu curând, de la singurătate. Și atâta reflecție. Nu singurătate din aia aleasă de mine, care-mi place și mă încarcă. Din asta adusă de dispăruții pământului.

Ce să scriu în testament? Zic să las posteritățîi, dacă o mai fi vreuna, nu se știe niciodată, esența de am tras-o eu din viață asta. Păi cred că am înțeles așa:

Adevărul tău prezent este ce simți. Acum. Nu mintea cea perfidă. Ce să faci cu atâtea gânduri?

Intuiția din ține îți spune ea adevărul. Întâi cu voce șoptită, după se stropșește la tine că nu o asculți. Că tu alegi, că așa ți-au spus alții, să-i asculți pe ei și nu ce urlă din ține.

Mai iau o gură de Campari. Este bun al dracu. Și Nina tot îmi cântă pe repeat.

Păi nu zicea și Harvey Keitel în “Youth” cam așa?: “Tu spui că emoțiile sunt supraevaluate. Dar emoțiile sunt tot ce avem”.

Și a mai spus el tot în “Youth” al lui Paolo Sorrentino: “Suntem toți figuranți” – We are all extras. În filmul viețîi, se înțelege.

Ei, și atunci, stau și mă întreb, cum am rămas eu pe aici, actrița principala? Nu mă, și eu tot figurantă sunt că nimeni nu-i așa de principal.

Simtitim la fel, avem aceleași emoțîi doar în grade diferite și în momente diverse. Pe unii îi domină simțirile rele de nu știu ce să facă cu ele, nu s-au deslușit. Pe alții ii inundă mai mult simțămintele bune. Este și chestie de lucrătură cu ține, bag seama.

Să mai sorb o gură de Campari în cocktail. A început și ploaia, picură ușor. Se primenește aerul cum mi se primenesc mie gândurile.

Păi și după ce le curat ce fac? Spun ca Scarlet O’Hara din Pe Aripile Vântului: “Și mâine este o zi”?

Păi ce să fac dacă tot am rămas pe aici? Mă las așa pe aripile vântului, poate se mai întâmplă ceva care să mă emoționeze.