La începutul săptămânii am lansat ultima temă a celui de-al cincilea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: “La metrou, i-am auzit vocea. M-am întors și…” – continuă povestea.
Concursul se încheie duminică, 17 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de luni, 18 martie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
La metrou, i-am auzit vocea. M-am întors și m-am încruntat a concentrare.
– Ne cunoaștem de undeva? E posibil să mă mai lase memoria, deși nu prea uit un chip.
– Nu cred. Dar ne putem cunoaște acum. Eu sunt Andrei Damian, regizor pe cale. Cum te numești?
– Iulia Vasile. Pe cale ești? Care cale? Calea luminată? A punerii în scenă? Narcisici, nevrotici extrem și cam fuduli regizorii ăștia. Chiar și ăștia pe cale. Își pun în scenă toate deranjamentele mintale. Asta este și bine. Se cheamă sublimare în psihanaliză. Te răcorești, te eliberezi de preaplin.
– Înțeleg că te interesează psihanaliza sau o și practici.
– Înțelegi bine d-le Damian. Pe tine nu te-a învățat mama ta că nu prea este bine să vorbești așa cu străinii?
– Ba m-a cam învățat, însă n-am ascultat nimic. Orice străin este așa până devine nestrăin . Păi atunci ce faci, nu mai încerci să cunoști oameni că ți-e frică de ei? Că ce-ți pot face? Atinge în vreun fel? Bine, fie. Așa este pentru mine.
– Da mă bine. Te dai tu cutezător. Până la urmă ce vrei, ai ieșit prin oraș la agățat?
– Nu neapărat. Am scris un scenariu pentru un film. Care vreau să și iasă film, să-l regizez. Am un personaj feminin principal. Te-am văzut pe peron aici și mi-a plăcut figura ta, este așa mai specială, asiatică și nu prea.
– Serios? Mda, mi s-a mai spus. Îmi spunea un prieten odată, că sunt din Mongolia eu de fel. Iar în Paris, dădeau sa mă agațe toți Magrebienii, li se părea că sunt vreo Aisha de-a lor.
– Vezi?
– Văd. Și ce face față asta din filmul tău, care-i rostul ei?
– Crede ce-a mai mare parte a vieții că nu are niciun rost pe lume. Și apoi, totul se schimbă. Își găsește esența rostului. Am să-ți dau scenariul să-l citești. Dacă vrei, firește.
– Hm, parcă sună interesant. Da vreau, m-am decis. Să citesc scenariul. Despre cealaltă parte cu actoria și rolul nu știu încă. Deși de mică sunt pasionată de filme și m-am gândit adesea că mi-ar plăcea să joc în unul. Și să fiu acolo pe platou când se filmează, să urmăresc tot ce se întâmplă. Îmi place și regia.
– Acum, după ce am și schimbat câteva cuvinte, simt că ce am simțit inițial, este adevărat. Tu ești față asta din film, ai fi potrivită pentru rol.
– Băi, tu sigur nu ai ieșit astăzi la agățat femei prin oraș? Că-i și Duminică, frumos afară, lumea și-a pus hainele ale bune, de sărbătoare.
– (Zâmbește) Hai că poate vine și asta la pachet. Mă, chiar caut o față pentru filmul meu. Crede-mă! Știu că abordarea asta este cam bizară, dar nu am alta. Ai fi dispărut și cum ne-am mai fi întâlnit? Am fost nevoit să încerc să vorbesc cu ține.
– Bine, accept explicația asta. Păi să vedem cum facem cu scenariul atunci.
– Bine! Mă bucur mult că ai acceptat să-l citești. Și acum ce faci, ieșim și noi la o cafeluță? (Rade). Glumesc. Te văd după față cum ai fi zis:“băi, nu întinde coarda!”. Uite cum facem, îți las numărul meu de telefon, să ai tu controlul. Mingea să fie în terenul tău. Este bine așa?
– Perfect! Te sunt eu într-o zi cu soare că asta. Și dacă am zis că o fac, am să o fac. Religia mea este cuvântul. Îl respect.
– Și eu. Bine. O Duminică magnifică să ai!
– Mulțumesc! Așijderea!