La începutul săptămânii, am lansat noua temă a concursului Vocea Ascultătorului: Cum vă transformați dorințele în realitate?

Concursul se încheie duminică, 29 aprilie, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre și chiar le așteptăm ca și când. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de miercuri, 2 mai. Nu de alta, dar e liber și pe la noi 😉

Iunieta Sandu știe, cum a știut și Sebi Răducu, că nu poate câștiga Vocea Ascultătorului de două ori în decurs de 30 de zile. Dar asta nu o oprește să ne trimită gândurile ei, și nici pe noi să o publicăm. Așadar, mai jos aveți unul dintre textele non-finaliste, dar bune. 🙂

***

Mulți ani la rând am visat să lucrez de acasă. Să controlez timpul, nu tot, doar pe al meu. Să decid când să mă trezesc și când să ies din casă, iar dacă sunt prea obosită să stau. Viața mi-a auzit dorința, mi-a îndeplinit-o, dar nu mi-a oferit și un ghid de utilizare a ei. Cred că orice vis care se îndeplinește trebuie să vină cu o mică cărticică de buzunar, pe care să o deschizi atunci când te afli în impas. Înainte să îmi doresc să fiu freelancer, îmi imaginam cum o să-mi petrec timpul la cele mai frumoase terase, cum o să descopăr cele mai bune cafele și, bineînțeles, cum o să am bani.

Prima data când am plecat să lucrez în oraș, am rezistat două ore. Iar, în acest scurt timp, deja vizitasem două cafenele. În primul loc masa se mișca, era prea joasă și scaunul prea îngust. Mă simțeam ca un uriaș pe scaunul piticului, iar eu sunt cea mai mică de înălțime din grupul de prieteni. Nu am vrut să cedez. Mă simțeam obligată să mă bucur de libertatea pe care o câștigasem, dacă mă întorceam să lucrez de acasă, unde mai era plăcerea? Mi-am sprijinit coatele pe masă, ea s-a balansat și am vărsat ceaiul pe mine. Mi-am strâns laptopul și m-am îndreptat spre al doilea loc de pe listă. La ora prânzului eram doar eu și ospătarii. După două ceaiuri și o supă încă nu reușisem să mă încălzesc. Degetele îmi erau reci și se mișcau din ce în ce mai greu pe tastatură. Mi-am strâns laptopul și am plecat acasă.

Am aproape un an de când îmi trăiesc visul. Sunt multe zile în care mă trezesc dimineața și mă întreb dacă trebuie să mai continui sau nu. Prietenii mă susțin și îmi spun că sunt norocoasă că nu am șefi, responsabilități și un program pe care să-l respect. Eu zâmbesc și răspund cu “așa este”. Doar pentru că nu vreau să vorbesc despre cât de greu este să reziști într-o industrie în care clienții plătesc și după șase luni, unde legile se schimbă peste noapte, taxele cresc, unde trebuie să reușești să fii cinci în unul. Să te promovezi, să semnezi contracte, să faci facturi, să propui proiecte și să le implementezi. Experiența aceasta m-a învățat că visele se împlinesc, iar noi trebuie să fim pregătiți pentru acea zi. Acum mi se pare foarte important să știm cum să ne comportăm înainte și după împlinirea visului. Pentru că în ziua în care visul ți s-a îndeplinit, ți s-a oferit puțin mai mult decât un ou de găină, iar de tine ține să eclozeze, să supraviețuiască puiul și apoi să crească și să se descurce pe cont propriu.

Visează mult, dar muncește și mai mult pentru visul tău!