Cel mai liberal și auster Papă din istorie, singurul care a renunţat la pantofii roșii pe care toţi Papii din istorie i-au purtat, dar și la apartamentul papal, este acum În România. Într-o ţară în care majoritatea ortodoxă l-a ales pe luteranul protestant Klaus. Care Klaus, după ce a detonat un referendum și i-a intrat dușmanul la pârnaie, a plecat ca Șvarţănegăr din flăcări să-l primească într-o vizită de stat de trei zile pe deţinătorul Sfântului Scaun, aflat prin lume, în turneu de pelerinaj ecumenic și pro imigraţionist, și cel care i-a pupat mâna PFAului și nezâmbitorului Daniel, cel cu aceeași pantofi albi în picioare ca ultimii trei Patriarhi români.
Nici rezultatele finale ale alegerilor nu au avut loc azi la știri de-atâta Papa bun. S-au schimbat vorbe frumoase și s-a strigat “Hristos a Înviat!”, s-au schimbat daruri, iar Papa i-a înmânat păstorului BOR operele complete ale Sfântului Pavel, întâiul teolog al Bisericii, cel care avut curajul să se certe și cu Petru din dragoste de adevăr.
Modestia lui, liberalismul său teologic, smerenia iezuită, zâmbetul și dedicaţia pe care o acordă iubirii, iertării și împotriva urii. Papa vrea să predice un Cod alb pe o planetă aflată mai mereu în “Cod roșu”. Întrebat, fiind într-o ţară africană, de ce se cheltuie pe o catedrală mare atâţia bani, gura lumii de la faţa locului spune că Papa ar fi răspuns:
“Bine, dar catedrala asta costă mai puţin decât o zi de război!“, o aluzie iconoclastă la zecile de trilioane cheltuite pe războaie în ultimii 30 de ani în lume…
Dar pentru că al nostru este manajer, și-a făcut în gura mare și aurită un inventar contabil al vizitei, mi-aș permite să reproduc un citat din ziua de sfânta vineri când, de obicei, se ţine post:
“Pentru că ne-ați dat 200 de mii de dolari, prin papa Ioan Paul al II-lea, ne ajutați cu eparhiile din străinătate, colaborăm social, ne-am gândit să vă oferim posibilitatea să vă rugați un Tatăl nostru în catedrala noastră:“- Patriarhul Daniel Ciobotea cu Mercedes. La 400 de mii, probabil că făcea și o cântare catolică în direct.
S-așteptăm să vină slujba de la Blaj, cea de beatificare a celor șapte episcopi martiri ai credinţei în timpul comunismului, pentru care Papa Francisc a zis: “Este o moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată.” Doamne Ajută și Amin.