AMR 2-3 zile, acolo, până intrăm iar în spirala ATI/criză sanitară/lockdown, iar cele 100 de zile de care ziceam sunt pe terminate. Sper să fiu eu pesimist și să exagerez, însă așa ce ne-am obișnuit cu viața normală că efectiv îmi vine să oftez când mă gândesc la vremea rece, nopțile lungi și restaurantele închise din tipul restricțiilor. Până atunci, vreau să mai scriu niște amintiri din cele 100 de zile de libertate.

Am mers iarași în Grecia (pentru că ne place, place place) și am vizitat și una dintre cele mai faimoase crame grecești – Biblia Chora (ktima însemnand domeniu). Deși e destul de evident, aș menționa în treacăt faptul că un vin produs la chateau/estate oferă o garanție în plus pentru calitate, strugurii crescând chiar acolo, pe teritoriul din jurul cramei, fiind astfel prelucrați imediat după recoltare.

Numele cramei este inspirat chiar de zona în care se pare că se cultivă struguri de aprox. 6300 ani; fenicienii au adus în zonă un soi de strugure numit Biblia ce a continuat să fie cultivat timp de secole și de către greci, care au denumit vinul Biblia Oenos, iar zona a fost recunoscută ca tărâmul vinului Biblia. Microclimatul generat de așezarea la poalele muntelui Pangeon și moderarea climei de către Marea Egee ce se întinde la doar câțiva kilometri au creat premisele pentru vinuri excepționale. Și chiar am fost impresionat de rodul acestor pământuri dar și al muncii winemakerilor ce au la dispoziție o cramă modernă dotată cu toate facilitățile necesare.  Sincer, am fost destul de sceptic că voi fi primit în vizită; mai peste tot trebuie să încropești un grup și să faci o programare. Mi-am încercat norocul și am solicitat o degustare în ziua în care ma deplasam către Lefkada. Îmi fac un autotrolling și las aici o imagine cu plaja Egremni și cele 50 de nuanțe de albastru marin.

Nu doar că am fost primit fără nicio condiție suplimentară de genul alipire la alt grup sau schimbare dată, dar nu au vrut să încaseze nicio taxă pentru cele două ore petrecute acolo, deși eram pregătit să plătesc pentru vinurile minunate pe care am avut șansa să le testez. În caz că nu cunoașteți vinurile în cauză, vă spun doar că pentru Ovilos și alte câteva etichete de top nu vom vedea niciodată reduceri la importator; și credeți-mă că Vasilis poate oferi niște reduceri impresionate pentru membrii grupului Dionysus; însă nu și pentru nava amiral din portofoliu. Chiar, ați auzit vreodată de reduceri la ceasuri de aur roz?

Nu vreau sa o lungesc cu descrierile vinurilor degustate, am descoperit că grecii fac și un Pinot Noir foarte bun, pe lângă vinurile din soiurile lor endemice, și  chiar au o sumedenie de soiuri, unele chiar au fost preluate și de italieni (precum Aglianico). Precum un statement, pe latura stângă a cramei proprietarii au plantat câte un rând din fiecare soi local (și am văzut cel puțin 40 de rânduri de viță de vie) atât pentru a realiza un display de forță cât și pentru o latură mai practică, aceea de a experimenta cu soiurile și zona, pentru a vedea care performează cel mai bine.

Am avut ocazia de a coborî și în „beci”, o reinterpretare modernă de beton și sticlă, unde sunt păstrate cele mai bune exemplare din anii de excepție, îmbuteliate în sticle magnum și chiar mai mari.

Am luat aminte și modul de creștere a viței de vie, similar cu ce am văzut în sudul Italiei, cu zone de umbră create cu ajutorul pergolelor, destinate unei coaceri mai lente a strugurilor.

Am fost plăcut surprins să descopăr și un vin de desert dumnezeiesc, creat doar în anii propice din soiul francez Semillon (același ca și în asamblajul renumit din Sauternes) și un strop de Traminer. Deși sunt multe crame ce oferă un vin de desert (chiar și în Romania), puține reușesc să creeze vinuri complexe, în care să mai regăsim și altceva în afară de zahăr; iar aciditatea e factorul critic, în lipsa căruia nici nu are rost să mai lansezi pe piață dulcegăria; toate vinurile mari de desert (Tokay, Trockenbeerenauslesse, Sauternes) beneficiază de aciditatea specifică atât soiurilor cât și microclimatelor. Am cumpărat și pentru acasă o sticlă, mai ales că în România nu se găsește, și nu din vina importatorului, ci a lipsei de cerere. Așa se întâmplă cu multe alte produse de calitate ce nu se găsesc și pe rafturile românești pentru că, din păcate, românii se bucură să consume produsele cu care s-au obișnuit, fără a fi dispuși să mai învețe/experimenteze ceva.

Grecia e foarte ofertantă la capitolul plaje, insule, mâncare, vinuri și chiar muzică de petrecere. Mă mai plictisesc, mai apuc căi străine, dar mă trezesc cu un dor zdravăn și anul următor revin în Ellada. Mai nou, românii merg cu mașina/avionul până în Atena și de acolo iau ferry boat-ul spre insule de care cei ce merg doar cu chartere nici nu au auzit. Orice loc ați alege, cu siguranță veți da de vinuri bune, pentru ca au 20 de ani înaintea noastră, uneori chiar mai puțin, dar calitatea vinurilor e sus iar preturile încă nu au explodat, pentru că notorietatea mondială se construiește mult mai greu. Cumva, vinurile grecești sunt hidden gem și trag speranțe că și vinurile românești vor ajunge peste 10-15 ani la nivelul lor de calitate.