Încă de când am început să merg mai serios cu bicicleta mi-a fost teamă că la un moment dat o să vreau mai mult. Mai mult însemnând mai periculos, mai multe riscuri, mai multă adrenalină, mai multă viteză,… mai mult. Nu știam cât de departe sau aproape este acea zi dar știam că e undeva acolo. Și a venit!
Bistritz Funduro avea să devină primul eveniment de enduro la care participam vreodată. Am știut înainte de a merge că nu va fi singurul eveniment de enduro la care voi merge, ci doar primul. Și fiind primul va fi ținut minte. Așa a și fost!
Ce este de fapt endur? E ca la downhill doar că fără rampe atât de înalte și ceva mai lung, cu mai multe etape, intitulate “probe speciale”. Asta am înțeles eu. Fiindcă la downhill înseamnă că te dai la vale și asta se punctează. Nefiind EXACT ca la downhill, înseamnă că trebuie să urci pe bicicletă până la startul probelor speciale. Și asta nu e simplu.
Bistritz Funduro nu a fost doar un simplu concurs de enduro ci a reprezentat și prima etapă din Cupa Națională de Enduro. Au fost pregătite 5 trasee, acele “probe speciale” de care spuneam mai sus.
PS 1 – lungime 0,8 km, diferență de nivel 130 metri, transfer 1,2 km
PS 2 – lungime 2,2 km, diferență de nivel 230 metri, transfer 4,5 km
PS 3 – lungime 0,8 km, diferență de nivel 130 metri, transfer 1,2 km
PS 4 – lungime 1,9 km, diferență de nivel 230 metri, transfer 3,6 km
PS 5 – lungime 1,2 km, diferență de nivel 130 metri, transfer 1,2 km
Pare simplu, nu? Nu e simplu nici dacă le faci la pas. Din păcate eu nu m-am “gospodărit” mai intens să merg cu o bicicletă de enduro. M-ar fi ajutat. Folosind un hardtail de cross country mi-a fost mai greu. Bine, mi-a fost mai greu nu doar din cauza bicicletei ci și din cauză că nu știu să mă dau prea bine. Dar cu siguranță o bicicletă de enduro m-ar fi ajutat.
Am ajuns cu două zile înainte de concurs și am avut timp să văd toate traseele. Asta m-a ajutat. Dar salvarea de a nu ieși pe ultimul loc a venit nu de la coborâre ci de la… paradoxal, urcare. Paradoxal pentru că n-am tocmai fizicul unui cățărător. Însă concurentul de pe ultimul loc, dintre cei care am parcurs toate cele cinci probe (au fost și unii care au abandonat din diverse motive), a fost penalizat pentru că nu a ajuns la timp la startul probelor speciale. Iar eu am ajuns la timp. La vale m-am dat mai mult decât prudent. Doar prima și a doua specială le-am făcut integral pe bicicletă. Pe a treia și a cincea le-am cam “calcat în picioare”, iar în a patra m-am dat de două ori jos de pe bicicletă.
Mi-a plăcut. Și da, mai vreau! Dar, clar, doar cu bicicletă de enduro.
Mi-au plăcut foarte mult și traseele amenajate la Bistrița de Mihai Huniade și brigada pe care o coordonează acolo. Sunt trasee numai bune pentru cross-country- știi, care vor să învețe să se dea mai bine la vale. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Puteți merge să le testați.
Have fun! Duro!
