Serialul spaniol La casa de papel (Money Heist), creat de un veteran al producțiilor TV, Alex Pina, pentru Antena 3 Spania, este una din achizițiile recente ale Netflix. În condițiile în care au început deja să co-producă seriale în Europa (vezi cazul producției germane Dark), cei de la Netflix se dovedesc a fi foarte inspirați și când aleg ce producții europene să distribuie online. Peaky Blinders (U.K.), La Mante/ The Mantis (Franța), sau Collateral (U.K.) sunt seriale și/sau miniserii care arată că cei de la Netflix au mână bună în materie de serii TV europene.

La casa de papel (Money Heist) e construit în dulcele stil clasic al genului heist movie (film despre jafuri). Un personaj cu un trecut obscur (El Profesor), căruia actorul Álvaro Morte îi conferă o aură de tocilar fragil și psihopat șarmant, adună o gașcă de infractori problematici și impulsivi pentru un jaf… ca-n filme. Jaful vizează Monetăria Spaniei.

De partea cealaltă, de partea legii, Raquel Murillo (Itziar Ituño) e polițista imperfectă, dar încăpățânată, care încearcă să țină pasul cu elaboratul plan a Profesorului. La mijloc, 67 de ostatici care pendulează între hoți și vardiști, în funcție de propriile lor slăbiciuni și temeri.

La casa de Papel aduce în scenă o intrigă ca o partidă de șah: fiecare mutare a unei tabere pune cealaltă parte într-un nou context, și mai dificil, fiecare piesă pierdută deschide un nou front, iar tensiunea se acumulează de la oră la oră, de la personaj la personaj.

Flashback-urile sunt, de multe ori, o rezolvare ieftină într-o narațiune de amploare, dar în Casa de Papel ele sunt o parte solidă a poveștii, o cronologie paralelă care completează firesc biografia fiecărui personaj.

Sunt multe referințe la heist movies celebre în casa de papel: Riffiffi al lui Jules Dassin, The Killing al lui Kubrick, Dog Day Afternoon al lui Lumet, The Italian Job sau seria Ocean’s sunt evocate într-un fel sau altul, într-un moment sau altul.

 Pe lângă decupajul excelent care păstrează în permanență o tensiune mocnită, pe lângă prestația unor actori spanioli surprinzători, La casa de papel poate fi interpretat și în cheie istorică. Să nu uităm: lucrurile se petrec în Spania, unde războiul civil dintre republicani și naționaliști, încheiat cu dictatura lui Franco, a lăsat multe traume în mentalul colectiv până în ziua de azi. Poliția trece nu de puține ori dincolo de limitele legii, chiar cu complicitatea serviciilor secrete, aluzie la dictatura franchistă. Răufăcătorii conduși de Profesor nu se văd pe ei înșiși ca simpli hoți, ci ca niște partizani în luptă cu un sistem opresiv. Nu e întâmplătoare scena de final a primului sezon în care se cântă într-o manieră voioasă și naivă celebrul cântec anti-fascist Bella Ciao. La mijloc: ostaticii, oameni din toate categoriile sociale, prinși într-un joc, adesea politic, în care nu e niciodată clar unde se termină binele și unde începe răul.

Sezonul doi din La casa de papel ar urma să fie gata până la jumătatea acestui an.