La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Care este pentru tine gustul copilăriei? Și v-am încurajat să ne trimiteți și rețeta, acolo unde este cazul.
Concursul se încheie duminică, 3 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 4 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Voce nouă pe guerrillaradio.ro, Lăcrămioara ne-a trimis unul din textele finaliste.
***
Care este gustul copilăriei pentru mine? Greu de stabilit un singur gust al copilăriei și totuși o sa ma axez pe primul venit în minte, cel de zahar ars și nuci coapte.
Mai exact, este un desert pe care îmi amintesc că mama se ferea să îl facă pentru a nu strica oalele, însă când ajungeam la țară, mamaia ne făcea toate poftele și punea la dispoziție întreaga ei veselă. Astfel, într-un ceaun punea zahăr la topit pe foc mic, după care adăuga nuci mărunțite si coapte pe plită. După ce le ținea puțin, amestecând continuu, scotea conținutul pe un fund de lemn și îl tăia bucăți cu un cuțit a cărui lamă o uda de fiecare dată, să nu se lipească de desert. Bucățile inegale erau lăsate la răcit și după ajungeau una câte una în stomacul meu și cel al surorii mele, spre încântarea noastră.
Acest desert are, pe lângă dezavantajul distrugerii oalelor, și pe cel al distrugerii danturii dar, copii fiind, nu dădeam o importanță foarte mare acestui aspect. Gustul era nemaipomenit în condițiile în care orice cumpărai ambalat de la magazin nu se asemăna cu acest desert.
Tot respectul și toată admirația pentru bunica mea, pentru care nu contau lucrurile materiale, ci bucuria nepoților.
Nu am mai mâncat acest desert din copilărie dar acum, că mi-am adus aminte, parcă ar merge să “sacrific” o oală.
Ciocolata Kiss, gustul copilăriei mele cu aromă de căpșuni și banane, a fost senzație la începutul anilor 90 🙂