Filmul italiencei Alice Rohrwacher – premiată la Cannes pentru scenariul de la Lazzaro felice – evocă, prin poveste și imagine, neorealismul italian de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Povestea comunității pestrițe și tragicomice din micul și izolatul sătuc Inviolata, unde oamenii uitați de istorie sunt exploatați de o marchiza malefică, mi-a adus aminte fără să vreau de filmele unor Vittorio De Sica sau Roberto Rossellini dar și de proza minunatului Italo Calvino. Pendulând între fantezie pură și critică socială directă, Lazzaro felice e o încântare pentru ochiul și sufletul spectatorului lipsit de prejudecăți care încă mai simte nevoia de a fi emoționat în sala de cinema.
Din 26 iulie, Lazzaro felice e de văzut la cinema.
