Deciziile noastre vin doar în momentul în care a sosit timpul de luat decizii. Sunt rezultatul unui proces intens căruia nu-i poate fi luată nicio etapă. Etapele sunt stabilte, ritmul lor la fel. Ce puteți face este să acționați din și cu iubire, altfel, nu veți schimba nici măcar o fărâmă dintr-un munte. Ca să auzi deciziile trebuie curățată calea. Iar calea e un serviciu adus lumii, pentru asta ai venit, pentru asta ai ales să fii aici. Acțiunile tale sunt parte dintr-o rearanjare supremă, mai mare decât tine, dar parte din tine. Rearanjarea se întâmplă încontinuu. Niciodată fără prezența divină. Afară sufla vântul. Adormea cu gânduri, se trezea cu gânduri. Unele curgeau precum apa, ca cele de mai sus, altele erau mai încordate. Niciodată nu fusese atât de copleșită. E nevoie să te ridici și să faci ceva, îi spunea o voce supărată. Legătura ei cu frumosul parcă se întrerupsese și ea. Legătura mea cu frumosul. Se ridică din pat și se uită în jur. Găsește tot ce e mai frumos și oferă. Să redecoperi divinul în bucuria de a fi oriunde și oricum. Gândul îi traversă cu viteză mintea. Să privești viața cu bucurie oricum ar fi ea. Să ai puterea să alegi într-un moment în care alegerile par a fi imposibile. Să te simți fără puterea de a lua decizii ca și când cineva ți-a înghețat corpul. Să te afli într-un bloc de gheață și să nu te poți mișca. Toate se succedau rapid înăuntrul ei în aceste momente. Le privea aproape inertă. Și eu ce am de făcut își spunea? Ce pot face? Să plângi sau să te plângi, să aștepți răspunsuri, să privești în jur și să înveți să acționezi. Într-un timp altfel decât restul lumii. Poate că mai lent, poate că mai fragil, poate mai temător. Privește-ți ritmul de acum, pentru că ăsta îți e adevărul. Uită-te la ceea ce faci, ai să vezi limpede, ai să te cunoști mai bine în exact aceste momente. Ai să vezi cine ești nu la nivel conștient, ci undeva în adâncimile de unde îți sunt ghidate acțiunile. Și ai să înțelegi de ce viața din jurul tău e așa cum o vezi. Există o adormire, o vezi? O adormire, care ce îți aduce, copilă? Liniște, cred. Mă protejează. Te protejează de cine? De greșeală. Ce e greșeala? Pedeapsă. Ce e pedeapsa? Lipsă de iubire. Ăsta era traseul pe care călătorea decizia. Ca pe un fir de pânză de păianjen plutea și sărea dintr-o parte în alta, alunecând ușor către judecată. Te judeci pentru că nu faci sau pentru că nu ești sau pentru că nu poți, dar undeva în spatele unei uși stă pitit un copil speriat, atât de doritor și de iubitor. Vorbește cu el mai întâi. Întreabă, ascultă până la capăt și abia apoi ai să îți înțelegi deciziile de acum.
Înăuntrul ei totul s-a schimbat în câteva fracțiuni de secundă. Energia a început să curgă de sus în jos, de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga. Prinsese viață iar. Era atât de limpede această călătorie între neputință și bucurie. Doar o chestiune de cum dozezi și cum te joci cu energia din interior. Ce îți spui, cum îți vorbești, ce observi și cum iubești. Nu în legătură cu ce e afară ci cu ce alegi să faci înăuntru. E palpabil, e viu, e colpeșitor. Cu ce alegi să te conectezi? Cu bucuria liberă, neatinsă, profundă, pe care o ai în tine sau cu neputința ce se arată cu atât de multă seriozitate? Pentru asta ai de curățat calea. Pentru asta ai de trecut prin toate emoțiile pe care ți le oferă viața ce ți se succedă prin fața ochilor. Pentru asta ai de trăit totul cu curajul cu care se pot sfărâma munți.