Mulți se întreabă dacă plantele si animalele au un strămoș comun. Când mă refer la animale mă refer și la oameni, desigur. Păi, dacă ne oprim la sistemul capilar, arterele și venele, împreună, arată ca un copac în interiorul nostru. Canale și ramuri, la fel cum sunt și plantele, o rețea sofisticată de canale. Apoi și sistemul nervos, rămurele și ramificații peste tot. Ajungem la creier, care e un soi de conopidă, desigur extrem de avansată, dar creierul ne amintește și de nucă. E clar că suntem rude cu nucile și conopida. Și cu ciupercile otrăvitoare, evident. Când se mai spune că ești ceea ce mănânci, se pune punctul pe „i“. Mâncăm porci, suntem porci; mâncăm mămăligă cu brânză și cu șpriț, suntem români; mâncăm caviar cu votcă, suntem ruși; mâncăm pește, suntem rechini, și tot așa. Dar întrebarea-forte este următoarea: există sau nu corupție la plante sau abuz de putere la flori? Normal, de exemplu, la urzicile însărcinate de botaniști să conducă păpădiile s-a observat ceea ce numim abuz în serviciu. Din acest motiv, păpădiile sunt amare. Iar puful este manifestarea idealismului la păpădii, speranța lor într-un viitor mai bun.

Pe de altă parte, cercetătorii de la Yale au pus într-un ghiveci comun un grup de lăcrămioare și un grup de brusturi de la Vălenii de Munte. La început, lăcrămioarele păreau bulversate de prezența brusturilor, cam butucănoși, însă și brusturii, simțind prezența lăcrămioarelor, au devenit mai sensibili, astfel că, peste câteva zile, brusturii și lăcrămioarele s-au cuplat și au dat naștere la un puiet de salcie plângătoare. Asta i-a zguduit pe cei de la Yale, fiindcă se știe bine că salcia încrucișată cu mătrăgună și conopidă dă naștere Leușteanului Imperial. Iar Leușteanul Imperial, știe orice elev bun la botanică, este strămoșul Lerului de buștean, cunoscut în cercurile restrânse ca Leruștean. Și dacă am ajuns la Leruștean, ne putem opri, fiindcă din Leruștean ne tragem noi. Vorba cântecului: „Ler, buștean și leuștean, a ieșit un omulean“.