Nu știu la ce vârstă am ajuns prima oară în Vamă. O știam din poveștile părinților. Pentru noi, cei din Constanța,Vama era aproape, ca și cum te-ai fi dus pe Lipscani, în București. Ne adunam în fața blocului și mereu se trezea unul să zică “Hai bă, să dăm o tură prin Vamă!”. În confuzia mea, credeam că e vorba de un bar cu același nume, la o stație de cartier. Pe vremea aia, în Vamă, ca și pe Lipscani, nu erau multe baruri și cârciumi. Clătitărie, Club A, Stuf, MASH, Expirat. Vreo 10 ani mai târziu m-am trezit că toți prietenii mei care veneau la mare se duceau buluc spre acolo. Și-mi luam adio de la bunica, îngrozită că mă duc la marea destrăbălare, și plecam. Sinceră să fiu, niciodată nu mi-a plăcut Vama de weekend.Era prea aglomerată pentru cineva care are plaja în spatele blocului, și prea înghesuită. Dar pentru cineva care stă 3 luni pe la mare și nu prea are parte de izolare, era un prilej de băut, dansat și combinat. Am lucrat în Vamă, ne-am certat în Vamă trei fete înghesuite într-un cort pe un frig enorm, m-am descurcat să fac rost de cazare pe o sticlă de Jager, m-am îndrăgostit pe o furtună la Molotov când ne-a luat apa și la 5 dimineața mi-am dat seama că nu știu cum îl cheamă pe băiatul ăla (dar care m-a căutat mai târziu și m-a găsit,  și am rămas 3 ani împreună…), mi-am dus fratele mai mic să se suie pe mesele de la Pescărie, pe care dansam în tinerețe. Am adunat oameni care voiau să facă duș în baie și nu în mare, am bătut cu ciocanul la faimoasa ușă, am cunoscut oameni din toată lumea…sunt mult prea multe amintiri, de la rapane pe grătar, corturi luate de apă, intoxicații alimentare, bătăi cu punkeri și rockeri, și tot așa… Vama e locul la care mă gândesc de câte ori beau Old Pascas, cel mai ieftin și bun rom.

Am pierdut, am iubit, am plâns. Ca toți de aici. M-am îngrozit în ultimii ani și am refuzat să mai pun piciorul, chiar și la insistențele prietenilor. Toți ziceau că-s prea fițoasă și că boemia tot mai e. Nu, nu mai e. Simt că mă sufoc ca pe Magheru la oră de trafic, că e prea fancy, că-s prea multe locuri de spart capul, că leaganul meu de la Molotov nu mai e, că totul e la fel de scump ca-n Mamaia și că serviciile sunt la fel de proaste. Săptămâna trecută, când fratele meu mi-a povestit că prietenii lui fac planuri și rezervări pentru 1 mai deja, am zâmbit amar și mi-am adus aminte cum plecam de la Obor cu personalu’, cum după 5 ore terminasem toată băutura și cum făceam autostopul din Mangalia până-n Vamă, ignorând pericolele. Vama e acolo, n-a murit. Dar e Vama lor, nu a mea. Mă simt străină și pierdută, așa cum mă simt și în locurile din București care au fost și care s-au dus… dar amintirea rămâne.

…………………………………………………..

La începutul săptămânii am lansat cea de-a cincea temă pentru concursul Vocea Ascultătorului: De ce s-a stricat Vama Veche?.

Concursul se încheie duminică, 22 aprilie, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre și chiar le așteptăm ca și când. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 23 aprilie.

Acesta este unul dintre textele finaliste.