Mă tot uit la seriale, vorba aia, să mai trăim și viețile altora, și am observat o tendință subtil educativă, ca mișcare tot mai amplă în cinematografie, pentru a ne înțelege mai bine demențele, de unde vin, de ce suntem distructivi sau agresivi, ca specie care se laudă că are conștiință, dar folosește probabil unu la sută din conștiință, că restul zici că e pe automat, dar și ăsta e cam stricat, cu glitch-uri la tot pasul.

Bun, spre exemplu, serialul The Sinner, semnat de Derek Simonds, este despre felul în care un eveniment din trecut, o greșeală, în combinație cu relațiile de familie, duce la instalarea unei vinovății, care, la rândul ei, într-un lanț cauzal, duce la o crimă. Practic, iese că orice faptă, fie sinistră, fie bună, pe care cineva o săvârșește la un moment dat, este rezultatul unor interacțiuni complexe, externe și interne, iar omul pare o bilă care se rostogolește prin aparatul acela de joc, Pinball. O bilă lansată, împinsă, direcționată sau deturnată, se ciocnește de obstacole sau arcuri, sare de pe mici trambuline, cu alte cuvinte este la cheremul unor intervenții externe, dar și interne, propria formă și greutate.

Desigur, omul nu este o bilă, el poate lua hotărâri, dar ne întrebăm, în urma căror interacțiuni interne sau externe omul ia o decizie și nu alta. Fiindcă obstacole și factori care nu depind de noi sunt la tot pasul. Practic suntem într-un proces permanent de evaluare a lumii interne și externe și inclusiv o ceartă în trafic te poate împinge să iei o decizie pe care n-ai fi luat-o dacă erai, să zicem, undeva la plajă, bine dispus. Dar fiindcă te-ai enervat în trafic, iar pe de altă parte, de vreo trei zile te gândeai la divorț, uite că te-ai umplut de draci și n-ai mai avut răbdare să ajungi acasă ca să descoperi că Ea și-a revenit, parcă a înțeles unde-i baiul, iar asta te-ar fi făcut și pe tine să înțelegi unde ai greșit și ați fi recunoscut că ați fost niște egoiști și ați fi servit un vin, ați fi reevaluat situația și ați fi rămas împreună…

Dar ăla cu mașină gri ți-a tăiat calea, iar apoi te-a înjurat. Și asta ți-a umput paharul. Ai luat telefonul și ai scris așa: „Îmi pare rău, dar nu cred că te mai iubesc. Nu are sens să ne mai chinuim. Iartă-mă pentru tot!“. Și schimbi traseul, spre crâșmă.

Iar peste 30 de ani, ea demult măritată cu altcineva, cu care are un băiat sau o fată, care face carieră în politică și produce o schimbare majoră, socială… Și cine dracu se va gândi că ăla care ți-a tăiat ție calea în trafic, cu 30 de ani în urmă, a contribuit la un salt economic în țară? Mda, neștiute sunt căile cauzalității. Dar stați liniștiți, filmul pe care l-am recomandat mai devreme, The Sinner este despre cu totul altceva.

Bun, oricum, e clar că filmele complexe, ca și cărțile complexe, ne ajută să ne înțelegem mai bine felul de-a fi și să înțelegem mai bine faptele celorlalți, ca să nu aruncăm imediat cu noroi, ca să facem judecăți pripite care știm bine duc la alte conflicte, la alte erori și tot așa. Probabil, încercăm cumva să întrerupem perpetuarea „automată“ a violenței, ceea ce ține desigur de educație, empatizare și răbdare. Va spune cineva, m-am săturat de răbdare, ei bine, nu mă refer nicidecum la răbdarea aia, de om sub papuc, deși e o temă dificilă, o lăsăm pe altă dată.