Țara noastră este privilegiată. Are munți, dealuri, câmpii, coastă litorală, ba are și cea mai mare întindere de stuf din lume, implicit un ecosistem de invidiat… despre care nu știm mare brânză.

Dacă nu mă credeți, luați la rând 10 oameni din metrou și întrebați-i ce păsări pot vedea în lunca și Delta Dunării. Care trece de nivelul pelican – egretă – cormoran deja știe lucruri în plus față de medie.

Interesant însă este că bazinul dunărean, împreună cu zona de coastă litorală aferentă Mării Negre, fac parte dintr-unul dintre cele mai importante culoare de migrație. Iar specialiștii, când se gândesc la migrație, au imediat zugrăvite în fața ochilor doua scene: un culoar de aer ascendent ticsit cu răpitoare aflate în drum spre sau dinspre Africa, precum și un mal de râu sau de lac temporar burdușit bine de tot felul de păsări de țărm.

Despre a doua scenă vreau să fac astăzi un mic preambul, convins fiind că subiectul este departe de a putea fi terminat în doar câteva rânduri.

Frumusețea acestor păsări de țărm (limicole, cum le alintă specialiștii) mă face să încerc să desțelenesc acest capitol pentru a vă atrage în mrejele birdwatching-ului oriunde. Da, mulți consideră Delta Dunării loc de căpătâi când vine vorba de păsări de apă sau de țărm. Ce nu știu ei este că aceste specii nu sunt răspândite doar în deltă, mai mult, sunt mai ușor de văzut altundeva datorită accesului dificil cu barca la unele locuri bune pentru birdwarching.

Speciile de mai jos sunt bine alese tocmai pentru a ilustra ușurința cu care puteți să vă apucați de treabă și să observați păsări interesante fără a merge până în Deltă, evident asta neînsemând câtuși de puțin că nu vă recomand să mergeți în Deltă pentru asta. Mai degrabă vă dau de înțeles că păsări frumoase puteți vedea literalmente oriunde, iar în ziua în care vreun prieten vi se va confesa, mâhnit, că nu a văzut mare agitație pe păsări în excursia sa din Delta, voi să zâmbiți ștrengărește și să îi povestiți ce ați văzut la o oră de casă.

Am ales câteva specii frumoase, ușor de identificat (sper că apreciați că vă iau cătinel) și relativ facil de văzut în sudul țării, mai precis în lunca extinsă a Dunării și a afluenților săi. Sigur că le puteți vedea și în Câmpia de Vest, Moldova – în culoarul dintre Siret și Prut sau în Transilvania, de-a lungul Oltului și Mureșului, așa că ochii în patru unde vedeți un ochi de apă, este posibil să le vedeți aproape oriunde aveți ochi pentru ele.

Piciorongul (Himantopus himantopus)

Una din cele mai grațioase specii de la noi. Cu o talie de mărimea unei ciori, dar cu niște picioare care o eclipsează și pe Demi Moore, piciorongul este o specie inconfundabilă datorită contrastului alb cu negru al penajului și picioarelor lungi, roșii, cu care se deplasează cu ușurință în zone inundate, căutându-și hrana formată din mici crustacei și alte nevertebrate acvatice. Mai ușor de văzut în sudul țării, piciorongul cuibărește la noi.

Ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta)

O altă apariție la fel de elegantă este ciocîntorsul. Deși are picioare zvelte, principala atracție a acestei specii este legată de forma ciudată a ciocului, lungă și întoarsă în sus, pe care îl folosește pentru a săpa în mâl, ajungând astfel la crustacei la care alte specii (dotate cu cioc mai scurt) nu ajung. Penajul contrastant (alb cu negru) îl face de asemenea inconfundabil. Este, ca și piciorongul, dependent de zonele joase, inundate.

Nagâțul (Vanellus vanellus)

Singura specie cuibăritoare la noi din speciile de nagâț din Europa, nagâțul comun este un artizan al zborului. Având un ciuf pe spatele capului și un zbor cu piruete, caracteristic,  și acesta este practic inconfundabil în teren. Preferă locurile deschise, inclusiv parcelele cultivate, fără luciu de apă. În iernile blânde poate fi văzut și iarna (fie pleacă mult mai târziu – noiembrie și chiar decembrie, fie se întoarce devreme – februarie, uneori și mai devreme).

Bătăușul (Calidris pugnax)

Cel mai mare dintre reprezentanții europeni ai genului Calidris, bătăușul are faima de a fi un redutabil luptător când vine vremea împerecherii. Din păcate, acest spectacol nu se întâmplă pe teritoriul României, ci în nordul continentului european, specia necuibărind decât izolat mai la sud de arealul de cuibărit cunoscut. Multe exemplare însă hoinăresc prin sudul și estul Europei și în afara perioadelor de migrație din primăvară, respectiv toamnă, iar talia sa mare în comparație cu celelalte specii de țărm îl face ușor de reperat în teren (despre care vom povesti intr-un articol viitor, vă asigur).

Țigănușul (Plegadis facinellus)

Singurul ibis care se mai reproduce pe cale naturală în Europa, țigănușul este o specie tributară locurilor mlăștinoase, hrana sa fiind asemănătoare cu cea a piciorongilor și a ciocîntorșilor. Penajul său pare întunecat (spre negru) în zbor. Odată lăsat pe sol, veți avea ocazia să vedeți nuanțe metalice, de la roșu stacojiu la verde metalizat, iar ciocul supradimensionat este vizibil și în zbor, această specie fiind ușor de văzut inclusiv de-a lungul drumurilor, dimineața și seara, cu condiția ca drumurile respective să fie în zone mlăștinoase.

Dacă acest specii v-au trezit interesul pentru plimbare spre lacul sau râul de pe lângă casă, nu mai zăboviți. Spor la observații tuturor!