După ce veți fi citit toate articolele acestei rubrici, probabil vă veți întreba – bine, bine, dar care este următorul nivel? Deja am învățat despre destule păsări, cum facem să intrăm în chestiunile de finețe?

Răspunsul este, ați ghicit, în zona în care toate păsările seamănă între ele. Și nu vorbim în contextul unora care nu disting o vrabie de o cioară, ci de oameni care se picep și fac confuzie între anumite specii, foarte asemănătoare din punct de vedere morfologic.

Aici, speciile de țărm, laolaltă cu pitulicile, răpitoarele sau pescărușii, ocupă un loc fruntaș. Vom vedea câteva dintre ele și vom învăța să le deosebim măcar în mare între ele.

Această grupă de păsări are mai multe categorii de reprezentanți. Între ele, distingem prundărașii, fugacii, fluierarii, sitarii, becaținele, la prima vedere foarte asemănătoare între ele. Caracteristic acestor păsări este că ele folosesc culoare de migrație comune, de-a lungul țărmurilor mărilor Europei sau de-a lungul culoarelor depresionare dintre munți. Sunt în general păsări gregare (care se adună în grupuri mici sau medii de indivizi), dar adesea stau grupate pe specii de-a lungul malurilor. Unele specii preferă să stea în perechi, astfel că sunt mi ușor de identificat, în special acele specii ar eprezintă dimorfism sexual (masculii sunt diferiți de femele).

Bătăușul (Calidris pugnax)

Acesta este una din speciile de limicole de talie medie, având o mare variablitate coloristică. Nu cuibărește la noi, dar este vizitator regulat în pasaj (primăvara și toamna). Numele său provine de la comportamentul extremd e agresiv al masculilor în perioada nupțială, când aceștia, decorați cu gulere de pene multiolore, ce variază de la alb, roșu, maroniu sau chiar albastru închis, se angajează în inerminabile lupte pentru suypremația asupra teritoriului și implicit femelelor. Din păcate aceste păsări nu cuibăresc decât în nordul  continentului, așa că aveți nevoie de o excursie în Scandinavia sau Rusia pentru a putea sista la acest spectacol.

Acest exemplar pare foarte diferit de bătăușul de mai sus, dar vă asigur că este aceeași specie. Unele exemplare imature, deci necuibăritoare, pot rămâne în zone mlăștinoase din afara teritoriului de cuibărit, astfel că puteți să-i observați în România din martie până în octombrie inclusiv.

Fugacii

Sunt păsări care poartă numele datorită comportamentului lor – fug pe mal cu pași rapizi, caraghioși uneori, pentru a găsi hrana pe malurile apelor puțin adânci. Au cioc negru, ușor încovoiat în jos, mai gros la bază.

Aceste păsări sunt specii în general de talie mică, așa cum este cazul acestui fugaci mic (Calidris minuta). Cântărește doar 21 de grame și este de tali unui graur. Nici fugacii nu cuibăresc în România.

Becaținele

Becaținele au culori de camuflaj excelente și cioc lung, drept, cu care sondează nămolul apelor puțin adânci sau solurile umede unde găsesc nevetebrate. Au obiceiul de a se face una cu solul, zburând zgomotos dacă sunt reperate de prădători. În imagine este o becațină comună (Gallinago gallinago). Numele său în limba engleză (snipe) a dat numele celebrilor lunetiști (snipers). Pe vremuri, cei ce vânau aceste păsări, apreciate pentru carnea lor gustoasă, trebuiau să stea în poziții de lunetist pentru a le putea împușca, păsările fiind deosebit de precaute și sperioase. Becaținele nu cuibăresc la noi, dar pot fi văzute regulat în pasaj.

Fluierarii

Aceste păsări sunt mai înalte și mai zvelte decât fugacii și becaținele, numele lor fiind dat de fluieratul de alarmă specific scos la decolare, când se sperie și fug de pe malul unde își petrec cea mai mare parte a vieții, căutând de mâncare crustacei și alte nevetrebrate acvatice. În imagine este fluierarul de lac (Tringa stagnatilis), unul din fluierarii mai greu de văzut pe la noi.

Prundărașii

Aceste păsări sunt de talia fugacilor sau mai mici, având o constituție ceva mai robustă (aspect mai îndesat) decât fugacii și cioc scurt, specific.

Acesta, de pildă, este un prundăraș gulerat mare (Charadrius hiaticula), care nu cuibărește la noi, ci în nordul continentului . Picioarele galbene sunt cele care îl fac ușor de identificat față de ruda sa mai mică, prezentată mai jos.

Prundărașul gulerat mic (Charadrius dubius) este singura specie prezentată azi care cuibărește și la noi, oriunde în zonele joase, exceptand așadar arcul carpatic și zonele de deal. Acesta este mai mic decât un graur, dar o prezență inedită pe malurile unde cuibărește. Dansul nupțial este impresionant, așa că vă invit să căutați pe youtube filmări cu ritualul de imperechere al acestei specii (nu vă spun cum fac pentru a nu vă stria surpriza).

Vom continua și data viitoare cu detalii despre aceste păsări care pun la grea înercare memoria și experianța birdwatcherilor de pretutindeni. Până miercuri, spor la semnalări cât mai interesante de specii de limicole, că suntem în plin sezon.