La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă pentru concursul Vocea Ascultătorului: Cum (mai) simțim sărbătorile?.
Concursul se încheie duminică, 15 aprilie, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre și chiar le așteptăm ca și când. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de luni, 16 aprilie.
Mai jos e unul dintre textele finaliste.
***
Am crescut într-o familie mare. Pentru noi, Paștile au însemnat mereu un prilej de reînnoire, pentru care pregătirile încep cu minim o lună înainte de Săptămâna Luminată. Atribuțiile sunt împartite strategic: tatăl și frații se ocupă de mutat mobila și văruit pereții, mama spală și apretează perdelele, iar eu – cu ochii mei ageri – sunt responsabilă cu lustruitul ferestrelor și băii. Odată ce izbutim toate acestea, mirosul proaspăt de var este înlocuit cu mirosul de cozonaci. Asta a fost și încă este o regulă în casă: seara de Înviere trebuie scăldată în miros de cozonac! Mai târziu, vine timpul de mers la biserică. Când eram mici, în drum înapoi spre casă mergeam chiar și cu spatele – numai să ținem lumânarea aprinsă. Spuneam că cei cărora li se stinge lumina nu sunt cu adevărat credincioși. A doua zi, în dimineața de Paști, este musai spălatul pe față cu apă dintr-un lighean cu un ou roșu și-un bănuț, iar apoi să îmbrăcăm haine noi. Să fim viguroși, plini de voie bună, prosperi și mai curați. „Hristos a înviat!” înlocuiește „Bună dimineața!”, iar primul lucru înainte de masă este să gustăm pasca de la biserică și să ciocnim ouă roșii.
Țrrrrrrrr! – sună telefonul și-mi întrerupe gândurile matinale. Răspund:
– Hristos a înviat, mami!
– Adevărat a înviat! Ce faci, măi mami, cum petreci Paștile?
– Ce să fac? Mai nimic… stau tolănită în pat. Probabil mai târziu voi ieși la o tură cu bicicleta.
– Ai vopsit ouă?
– Nu, aici nu se găsește vopsea de ouă. Dar nu-i bai, pentru cine să vopsesc, oricum? Voi ce faceți?
– Ce să facem, o să ne așezăm la masă în curând. Ne-a ajutat bunul Dumnezeu și avem masa plină și anul acesta. Am cumpărat și-un pic de miel, cât să nu zică taică-tu că nu e Paște. Avem și drob, iar cozonacii i-am copt aseară. Ia zi-mi, ești liberă mâine?
– Ei, de unde? Aici Paștile a fost săptămâna trecută.
– Bine, mami, nu te mai rețin, poate ai și tu planuri. Sărbători fericite!
– Sărbători fericite, mami!
Închid și mă bag la loc sub pătură.
Anul viitor merg acasă.
Ma regasesc in articol, minus ultima parte. Desi nu am fost implicat mai niciodata in pregatirile de Paste, nu am putut sa nu remarc stresul prilejuit de acestea: “ai luat lumanari?/ ce fel de vopsea sa luam? / unde e mielul mai proaspat?” Nu as merge “acasa”.
Ca expat e mai bine – folosit zilele libere de “Pastele lor” pentru o vacanta la soare, si zilele de Pastele “nostru” pentru munca si somn. Musai sa se inchida telefonul, in caz ca se mai nimereste vreun matinal sa infiga Hristosu’ in ochii abia mijiti!