La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: Care este pentru tine gustul copilăriei? Și v-am încurajat să ne trimiteți și rețeta, acolo unde este cazul.
Concursul se încheie duminică, 3 iunie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 4 iunie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Nu știu când a început nebunia cartofilor prăjiți , scormonesc adânc în memorie și nu reușesc să îmi amintesc. Dar îmi amintesc “avionul” cu câte un cartof pai aburind, care-și căuta drumul anevoios spre aeroportul numit gura-mare, geamul de la bucătărie, cu vopseaua albă puțin scorojită ce dădea spre dealurile Câmpulungului și casa lupului din poveste (crescând, am aflat că era doar o șură pentru fân).
Cartofii prăjiți m-au însoțit de atunci pe tot parcursul vieții. Făcuți în fandelă, regionalism pentru tigaie, un fel de tigaie de metal cu coadă care ardea tare (de atunci am mâinile tăbăcite și obișnuite cu vicisitudinile bucătăriei).
Cartofii asezonați cu câte un ochi de găină “adevarată” sau pulpă prăjită cum numai mama știa să facă, în aceeași fandelă magică. Era magică… de atunci încerc să regăsesc acel gust, acel miros de cartof fericit-prăjit, înmuiat în gălbenuș și sărat până la refuz.
Am plecat la facultate, mama mă aștepta o dată pe lună cu masa pusă de sărbătoare acasă, cu acei cartofi și două ochiuri mari de un galben sănătos și castraveți murați cu mărar.
Apoi mama s-a stins când eram în anul 2, și de atunci nu am regăsit acel gust.
Cred că mama presăra dragoste în acei cartofi atât de banali. Au rămas cartofii mica mea plăcere nevinovată și adulmec mereu scările de bloc cu interes, când ele miros a “acasă”, iar mama știu că e pe-aproape. 😏
Si acum simt gust de un cartof “pai” inmuiat in galbenusul moale care se scurge in farfurie si pe care ma grabesc sa-l adun ca sa nu cumva sa scape vreun strop. Si as mai vrea sa vizitez si eu odata Campulung asta! Ca-mi tot propun de niste ani. Frumoasa evocare. Parafrazand: “Toate mamele din lume stie….”