La începutul săptămânii am lansat cea de-a opta temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului: O scrisoare către tine, pe care ai vrea să o citești peste 10 ani. Ce ți-ai spune? Ce vrei ca viitorul TU să știe 10 ani de acum încolo?
Concursul se încheie dumincă, 1 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 2 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Voce nouă pe guerrillaradio.ro, Luiza ne-a trimis unul din textele finaliste.
***
Draga mea,
Poate pare ciudat să îți scriu eu ție și nu invers. Cu siguranță ai avea mai multe sfaturi utile, la cei 43 de ani (apropo, sună ireal). Dar dacă totuși ai ajuns la vârsta asta și ar fi să îți spun ceva folositor, aș vrea să îți aduci aminte de un cuvânt în latină. Și nu pentru că ai iubit prea tare limba asta care te-a chinuit în liceu (pun pariu că încă poți recita “Tatăl Nostru” pe nerăsuflate chiar și abia trezită din somn!). Ci pentru că ai dat de el într-un articol care ți-a plăcut și cu care ai rezonat la acel moment din viață, în vara anului 2018. Deci, dacă nu cumva ți l-ai tatuat deja pe vreun petic de piele, sper că măcar a rămas undeva întipărit în memoria ta și nu îți va suna complet străin – “limen”. La modul simplist, un spațiu incert între doua etape, o trecere de la ceva la altceva. La modul concret, un amestec resimțit cât se poate de acut de întrebări dificile, îndoieli, speranțe și frici alternate cu mici pusee de curaj. Ceva ce te aduce în cel mai intim, deși deloc comod contact cu tine însuți. Totodată, un spațiu prolific și viu, din care ies cele mai inedite (deși nu întotdeauna practice) idei.
Nu știu ce a ieșit din acel spațiu în vara lui 2018 și unde te-a purtat, dar simt că e important să îți amintești de el. Natura umană tinde către comoditate, cade ușor în somnolență și rutină, pierzându-se adesea în multitudinea de mărunțișuri care ne umplu viața și cărora le dedicăm cea mai mare parte din energia și atenția noastră, numindu-le importante. Sper că nu te-ai pierdut și tu printre ele și că faci loc în viața ta pentru acele lucruri care te hrănesc. E important să cauți în continuare, să îți pui întrebări și să greșești. Îmi imaginez că nu e ușor să faci asta, mai ales că responsabilitățile probabil au crescut. Am totuși încredere că rândurile astea sunt doar un fel de “kind reminder” (na, c-am folosit un limbaj și mai lemnos decât latina), că te-ai ținut aproape de tine în toți anii ăștia și că arăți în continuare mai tânără decât ești în realitate. Că nu ai renunțat la yoga și la micile tale escapade pe insulă (știi tu la care mă refer). Dacă ai găsit o cale să te muți acolo definitiv cu atât mai bine, dacă nu, nu e timpul pierdut. Și sper că scrii în continuare, fie și prost.
Închei aici, un pic abrupt dar sincer,
Luiza
