În afară de antropologi, istorici, jurnaliști sau bloggeri, artiștii sunt una dintre cele mai fidele și sensibile unelte de măsurat/înregistrat/înmagazinat public history-ul.  În plus, creațiile muzicienilor sunt un fel de substanță de contrast acustic pentru vremuri, iar, în cazul Luna Amară, lirica + sonoritățile clujenilor au funcționat pe post de turnesol sonor pentru desele derapaje socio-politice locale.

În aproape două decenii de existență, Luna Amară a reușit performanța de a deranja mai toate regimurile politice și de a trezi, pe alocuri, conștiințe amorțite, asta venind la pachet cu cenzurarea trupei, oprirea unor live-uri  sau imposibilitatea de a mai susține concerte pe motiv de frică de repercusiuni economice a deținătorilor de spații/cluburi.

Cu ocazia lansării celui de al șaselea long-play, reacționarii de la Cluj și-au regăsit cheful de distors pe versuri, ce-ți pirogravează memoria. În ciuda tonului grav și a temelor atacate în cele 11 piese de pe Nord, albumul are un aer de entuziasm și vigoare post-adolescentină, e ca și cum ăsta ar fi materialul de debut al cvintetului, cu tot ce implică asta: poftă de a experimenta, curajul de a fi inegal și nepăsarea față de orice rigoare de gen muzical. Totuși, vrei-nu vrei, empatizezi, te revolti, te amuzi, te scârbești, te întrebi, te regăsești – indiferent din ce categorie socio-culturală faci parte. Oricum, vezi mai limpede ce se întâmplă la nivel structural într-o societate cu ale cărei rele ne-am prea acomodat.

Atât de simplu – poate cel mai mare „păcat” modern al bipedului este autoiluzionarea

Insomnii – mai bună ca somnul civic este o insomnie lucidă,  născătoare de resetarea fundamentală a valorilor socio-politico- ideologice

Viu – șlăgăroasa albumului este cea-mai-neașteptată-piesă-de-dragoste

Nu știu, nu iau, nu sunt – nihilismul din titlu este o capcană, piesa instigând de fapt la autoanaliză

Aleargă, așteaptă – binomul aleargă-așteaptă s-ar putea să fie, pentru umanitate,  o cheie evolutivă modernă

Ploi negre – progresiv-rock up-to-date și echilibrat între trompeta lui Mihnea Blidariu complementară vocii lui Nick Făgadar și restul construcției fonice(distorsului de chitare plus secția ritmică)

Om – din păcate conjuctura socio-culturală actuală favorizează amorțirea/atrofierea unei trăsături identitare umane: empatia

Respiră un început – dacă nu putem (întotdeauna) să rescriem codul genetic uman, măcar să reinventăm, nu să regurgităm, rock-ul alternativ

Focuri – highlight-ul materialului ce abundă în texte subversive și atitudine anti-establishment foarte bine argumentată. Dacă sistemele economico-politice (comunism, capitalism, socialism, liberalism, conservatorism etc) și-au arătat limitele, poate e timpul să încercam și anarhismul

Tăcerea – este de cele mai multe ori semnul resemnării

Ești tu – din totdeauna cei care nu au acceptat alienarea religioasă, socială, comercială, politică, mediatică și mai nou pe cea virtuală au fost/sunt considerați nebuni

Luna Amară, poate în lipsa unor reprezentanți vizibili și vocali ai adolescenților și post-adolescenților actuali, continuă să asambleze muzical și să acuze liric societatea digitală și schizoidă, semenii indiferenți/inexistenți, politicienii manipulabili/incompetenți/mizantropi și tineretul impotent/inert/pasiv.