Am fost dintotdeauna impresionat de fuzuini între stiluri muzicale diferite, de cei care îndrăznesc să urmeze o cale nebătută de alții, fiind deschizători de drumuri. Am îndrăznit să trec astfel dincolo de a fi un fan care colindă România concertelor altfel și să organizez la Londra concerte altfel, gândindu-mă în primul rând că sunt și alții ca mine.

Dacă anul trecut Londra a vibrat magic la marele concert Subcarpați – o exceptională fuziune de hip-hop & dance cu folclor, Deliric x Silent Strike & Muse Quartet, dacă 500 români s-au lăsat teleportați la acea experiență inedita de muzică electronică și viori și rap, în această primavară nu ne-am lăsat mai prejos și am îndrăznit să îi prezentăm pe scena londoneză pe Macanache & The Putreds.

În piesa “Nam timp”, Machanache ne spune:

“Sunt conștient că toate ăstea n-ar fi existat

Dacă purtam un tricou purtat

De altcineva, în alt cinema “.

Da, și așa a fost sâmbătă, 31 martie – Macanache & The Putreds nu au mers pe o cale bătută: au adus la Londra un concert extraordinar cu noul lor album “Nam timp”, o fuziune între hip-hop, funk, rock, jazz și ska. A fost o noutate în muzica românească și  pentru curajul lor de a face această fuziune între stiluri atât de diferite, de a le aduce pe o scenă londoneză, mă închin cu respect și le spun “jos pălăria”.

În urmă cu vreo douăzeci de ani citeam un articol în revista Kerrang, care primise mai multe “plângeri” pentru că publicase articole despre Prodigy, că este o formație care nu este metal, sunt “niște” DJ cu clape, iar membrii formației nu arată “metal”. Articolul respectiv spunea că “suntem la finalul anilor ’90” și e cazul să încheiem cu clasificarea muzicii pe stiluri și îi dădeau ca exemplu pe Counting Crows, o trupă care “arată” metal, cîntă doar la chitară  – dar  mesajul și muzica erau foarte paralele cu mentalitățile rockerilor de atunci. Am rămas atunci cu sentimentul că muzica este o artă, o metodă de comunicare – iar fuziunile de stil sunt cele care rămân în istorie. La asta m-am gândit sâmbătă în timpul concertului de la Londra. Le dau nota 10 celor de la Macanche & The Putreds pentru curajul de aborda un nou stil – un stil revoluționar, aș spune, care a adus peste 450 de români din UK sâmbata seara la The Garage în Islington.

Seara a fost deschisă de clujeanul DJ Wicked pe beat-uri de funk & hip-hop. Apoi a intrat în scenă Macanache solo, după care s-au strecurat The Putreds, începând astfel marele show. Publicul, bineînțeles, a reacționat, și bine: “Nu mă așteptam să sune așa de bine, este superb ce fac baieții ăștia“, “Sincer, sound-ul ăla e <<dă shit>>, și dacă o țin pe linia asta, o să rămână în istorie“.

Eu, personal, după acest weekend încă fredonez piesa “Fetele îl plac pe Paul”, o piesa ska pe care o recomand din tot sufletul. Nu ai cum să stai jos când o asculți, nu ai cum să nu te gândești la o revoluție muzicală.

Mulțumim românilor frumoși din UK, mulțumim oamenilor cu mintea deschisă și sufletul deschis care explorează stiluri noi, mulțumim celor care îndrăznesc să fie și să simtă altfel într-o lume atât de plină de șabloane, mulțumim Radio Guerrilla că ne zâmbiți de acasă, nouă, celor altfel de la Londra.

Text: Inno Brezeanu  

Foto: Eugen Bordner