Cu ceva zile în urmă am fost la un eveniment al unei ambasade unde câteva crame și-au prezentat produsele. Am degustat câte ceva, nu m-am aruncat pe toate pentru că la astfel de recepții cramele nu se prezinta cu vârfurile de gama, ci cu etichete decente ca preț cu care pot asigura volumele din cadrul evenimentelor; printre cele câteva etichete am încercat și vinul X, pe care l-am apreciat repede ca o „manea” și l-am direcționat către deversor. Nu am neapărat o problemă cu manelele, dar nici nu aș vrea să fiu politically correct și să declar că au vreo calitate; sunt doar populare și ușor de înțeles; nu excelează prin nimic și alunecă ușor prin urechi.
Nu mică mi-a fost mirarea și dezamăgirea când am văzut o postare în zilele următoare evenimentului în care un influencer (din categoria all round, adică are mulți followeri și comentează atât despre politică, vin, cât și geopolitica, arhitectura, tot ce e frumi, etc) recomandă vinul X și mulți din cei ce au dat like probabil s-au lăsat „influenced” și vor încerca acel vin.
Pai bine mai dragă influ, sunt zeci de abordări în vinificație, care mai de care mai originale, ce reflectă cât mai bine teritoriul din care se trage vinul, cu influențele microclimei, subsolului, dibăciei oenologului în a salva anumite daune cauzate de diverse intemperii, astfel încât noi să avem în pahar un vin de calitate, echilibrat și cu personalitatea uui terroir, dar noi ne complacem să bem și, ce-i mai trist, să recomandam, deci sa proliferam „manelele”? Deși nu e neapărat un vin prost, acel vin păcătuiește prin a „cânta” după cum îi cere publicul, pentru că „banii vorbesc”, nu? Nu ar fi o problemă că exista vinul X pe piață, este oricum identic cu alte milioane de vinuri din același trend, însă identific o mică problemă în a promova subcultura. Ce sens mai are să citești recenzii daca ele sunt venite „din puțul gândirii”? Ce, nu pot merge la mall sa cumpăr bilet la film cu ochii închiși sau cu metoda ala bala portocala daca șansele de a consuma ceva de calitate sunt la fel de mari cu filmele recenzate de influenceri?
Înțeleg când o vedeta ne recomandă un produs mai slăbuț și noi poate îl consumăm pentru că asociem imaginea bună a vedetei pe care o simpatizăm cu posibila calitate înaltă a produsului, dar după ce luam o mica țeapă, zicem îngăduitori că aia e, a luat și vedeta un ban grămadă, dar o simpatizăm în continuare pentru ce ne-a oferit și până atunci – speranțe la fotbal, emoții plăcute prin filme sau muzică; apropo, ați bea vreun vin recomandat de politicieni? Exact, nimeni nu ar vrea să-și asocieze imaginea produsului cu noțiunea de speranțe înșelate. Închid paranteza și revin: păi dragă influencer, dacă nici măcar nu ai luat bani și emiți judecăți de opinie (neavizate from where I stand) zic să te mai gândești încă o dată și să te rezumi doar la ce te pricepi, plus politica și fotbal, că la astea se pricep toți. Adică nu știi design dar insiști să asortezi roșu cu albastru, zic să ții pentru tine și ne-om descurca noi cum putem cu asortarea culorilor sau rămânem neasortați; băi da’ chiar așa? să ieșim pe stradă încrezători că ne-am îmbrăcat mișto și să râdă lumea de noi….
*
Pe de altă parte, eu nu vă recomand decât : degustați, degustați, degustați! E singurul mod de a învăța și de a afla ce vă place; azi e bun vinul X (toți am pornit de undeva), mâine descoperim unul care are lemnul mai bine integrat și nu atât de mult în exces (mă refer aici la timpul petrecut de vin într-un butoi de stejar în vederea maturării) si poate, într-un final, după îndelungi căutări, descoperim Nirvana, adică minunății de arome și gusturi ce nu credeam că pot exista.
La rândul meu, fac practice what I preach și degust cât pot de mult, cât mă țin buzunarele și ficatul (când nu mă ține, folosesc cu încredere deversorul)
Am avut niște runde de degustări în ultima perioada din care aș vrea să evidențiez vinurile din Bordeaux: cele două proprietăți surori Pichon Lalande și Pichon Baron (apelațiunea Pauillac), Leoville Barton (apelațiunea Saint Julien), Chateau Dauzac (apelațiunea Margaux) Chateau Maucaillou (apelațiunea Moulis en Medoc), un vin din 1998 de la un producător mai puțin cunoscut din apelațiunea Cotes de Blaye, Chateau Trotanoy, apelațiunea Pomerol (gard în gard cu iconicul Le Pin și la depărtare de 1km de cel mai renumit Chateau la nivel mondial, Petrus – ambele cu prețuri pornind de la 3-4k euro pentru o singură butelie), Pagodes de Cos, a doua etichetă a renumitului Cos d’Estournel, apelatiunea Saint Estephe. Practic, vinuri din toate categoriile, și mai tinere și mai vechi, și mai scumpe și mai decente. Am admirat puterea și măreția numelor grele dar și raportul calitate preț foarte bun pentru a doua etichetă a unui chateau; am ”văzut” și cât de bine se maturează Bordeaux-ul, astfel am putut să-mi fac o părere despre calitatea lor incontestabilă, dar și despre cât de supraevaluate sunt, și nu e de mirare având în vedere că beneficiază de atenția lumii întregi; practic, cererea nu se termină niciodată. Oricum, am mai adăugat niște gradații fine la scara cu care măsor calitatea vinurilor și cu atât mai mult mă voi bucura când voi descoperi vinuri necunoscute sau încă neapreciate la nivel mondial, aproape de calitatea constatată pe la marile case.
Enjoy the ride, not the destination (clișeu, clișeu, dar asta nu-l face mai puțin adevărat)
