Muzica. Este tot ce ne înconjoară. Este expresia vederii pentru un nevăzător. Întregeşte exprimarea sentimentelor pentru o personalitate introvertă. Potențează emoțiile unui copil ce abia învață să facă primii paşi în viață. Alătură oamenii în cel mai misterios mod posibil. Îți dă sanşa să explorezi fiecare parte din ceea ce formează un tot unitar. Muzica ajunge să te definească în cele din urmă – fie că îi dai voie sau nu. Te defineşte când stai pe o bancă în parc, cu gândurile în linişte, fără să realizezi că ciripitul păsărilor îți clarifică nu doar ideile, ci îți limpezeşte sufletul. Te defineşte când, în autobuz, căştile îți bubuie în urechi , având senzația că eşti singur. Te defineşte în fiecare dimineață, cu fiecare geam deschis, timpanele bubuindu-ți de zgomotul provocat de tramvaie, autobuze, microbuze, maşini ce trec în viteză prin viața ta. Te defineşte în liniştea absolută a pădurii pentru că lipsa muzicii înseamnă momente de tăcere absolută. Te defineşte claxonul maşinii de lângă tine. Vacarmul în care trăieşti alături de semenii tăi. Muzica, după mine, este un mod de viață. Un mod compus din coloane sonore pe care le poți combina după bunul plac.
Un scriitor drag mie, Tolstoi, a spus “music is a shorthand of emotion” – şi cred că a dat cea mai bună descriere posibilă. Romanele lui se bazează pe o muzicalitate de nedescris. Fundalul romanului “Război şi pace” creeazā muzicalitate. Eroina din “Anna Karenina” aude înainte să moară sunetul unui tren. De fapt, aude sunetul propriilor emoții, emoții de care nu a fost conştientă decât în momentul fatal. Din acest motiv muzica este o punte , dar şi o scurtatură între palpabil şi nepalpabil. Este o punte între adevăr şi minciună. Mulți ne abatem de la drumul drept fără a realiza scurtăturile pe care le facem prin intermediul muzicii. Asociem fiecare piesă sau partitură cu starea pe care o avem şi astfel devenim conştienți într-un mod abuziv de faptul că suntem doar o picătură dintr-un ocean infinit. Ocean ce este muzica însăşi. Iar împreună cu cei din jurul nostru descoperim imaginea sonoră a apei.
Prin intermediul muzicii pot spune că m-am format. Când eram mică, sugeam la sânul mamei pentru că îmi plăcea plescăitul făcut de buzele mele. Îmi plăcea să le aud vocea părinților când fredonau “Nani, nani, puiul mamii”. Am băut lapte din biberon pentru că imita sunetul pe care îl asociam cu prezența părinților mei, nelipsită în primii ani de viață. Mai târziu mi-am văzut fratele cum creşte în timp ce toată familia fredona “zombie, zombie” şi “Understand the thing I say/ Don’t turn away from me/’Cause I spent half of my life out there/ You would’t disagree” de la Cranberries. Am plâns pe “My Immortal” de la Evanescence pentru că la 13 ani mă simțeam singură şi neînțeleasă. Apoi, la 14 ani am simțit şuierul vântului ce mătura tot în jurul lui, într-una din puținele dăți când m-am gândit să chiulesc la plictisitoarea oră de sport. Am cântat cu patos “Gaudeamus igitur” deşi nu am înțeles nici până în ziua de azi rolul lui la absolvirea clasei a 8-a. Am urât câştigătorii de la Eurovision 2006 pentru ca apoi muzica să mă întoarcă cu 180 de grade şi să încep să ascult rock. Primul meu contact a avut loc cu un cd de un albastru clar ca cerul în zilele senine pe care am vazut scrisul tatălui meu “Rammestein”. După o zi am dat de rock simfonic. Iar după 11 ani încă pot spune că sunt îndrăgostită de el. Şi de muzică în general. Eram mică când a murit Laura Stoica, dar am simțit din plin impactul ei prin intermediul piesei “Mai frumoasă”, ce şi acum îmi fură o lacrimă. Viața mea s-a îndreptat spre necunoscut odată cu piesa “21 guns” de la Green Day. Am descoperit că nu sunt mulțumită de mine şi de situația din viața mea. Am realizat că merit mult mai mult. Că oamenii sunt simpli trecători prin viața noastră . Ei pur şi simplu pun pauză , mai mult sau mai puțin, în cadrul simfoniei sufletului nostru. Am învățat însă că melodia – drumul şi amintirile – rămân dacă ne dorim îndeajuns de mult. Piesa “Everybody hurts” de la R.E.M. mi-a demonstrat mai clar ca niciodată că toată lumea greşeşte la un moment dat. Iar acesta este motivul pentru care iertarea este necesară. Judecata nu ține de noi şi nu ar trebui să țină vreodata de noi – chiar şi când vorbim despre propria persoană. Am simțit-o pe Sia mai mult ca niciodată în momentul în care am ajuns la concluzia că oricât ne-am dori ca persoanele dragi nouă, persoanele pentru care am da orice pe lumea asta să mai rămână un moment lângă noi ne învață că putem realiza absolut orice, condiția fiind simpla dorință ce ne bântuie existența: ” Take an angel by the wings/ Beg her now for everything/ Beg her now for one more day/….but….You can do anything/You can….do anything“.
Azi , sunt fericită, dar mai ales împăcată cu viața mea. Am fost copil. Am fost elev. Am fost adolescentă. Am fost mamă. Am fost adult. Încă învăț cum sa fiu adult. Învăț să fiu o fiică bună. Învăț să fiu o studentă conştincioasă. Învăț să fiu o prietenă demnă. Învăț să iert. Învăț să iubesc. Învăț să fiu o persoană. Îmi spun în timp ce ascult “Don’t give in”, de la Snow Patrol : femeie “Don’t give in/ Don’t you dare quit so easy/ Give all that you got in your soul/ Don’t say that you want it forever/ I know, I know“.
Uneori uit cine sunt. Mi se întâmplă cam o dată la 5 minute. De cele mai multe ori sunt singură. Îmi ia cam 5 secunde să realizez că peste alte 5 minute, ascultând o melodie, ce este coloana sonoră a vieții mele, ştiu deja tot ce se poate ştii despre trecutul, prezentul şi inclusiv viitorul meu.
………………………………………………………………….
La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a șasea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Cum ar suna coloana sonoră a vieții tale?
Concursul s-a încheiat ieri, 26 august, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de astăzi, 27 august. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai sus este unul din textele finaliste.
