Pe 12 mai va avea loc Maratonul Vinului, concurs de MTB care în 2018 ajunge la cea de-a 8-a ediție. Anul acesta organizatorii, BikeXpert Racing Team, m-au invitat nu doar să prezint evenimentul, ci și să-i fac un track preview. Am acceptat cu mare drag invitația lor pentru că îmi place foarte mult zona în care este organizat concursul și pentru că oricum n-am cum să particip la competiție.
Am hotărât împreună nu doar să facem poze pe traseu, ci să facem și un montaj video. Am stabilit zonele de interes de pe traseu, după care ne-am apucat să ne dăm cu MTB-urile pe dealurile din jurul Urlațiului și printre vii. Finalul trebuia filmat la Fundația Bucuria Ajutorului Urlați, pentru că ei sunt principalii beneficiari ai concursului. Pentru cei ce nu știu, trebuie spus că o foarte mare parte din fondurile obținute în cadrul acestui eveniment finanțează diferite proiecte ale fundației. De această fundație se ocupă un preot ortodox, Manuel Radu. E un pic neobișnuit pentru ortodocși să aibă inițiative de acest tip. De obicei catolicii au astfel de “apucături”. Așa că a fost o surpriză să aflu că implicarea socială în acest caz vine pe filieră ortodoxă. Popularitatea Bisericii în general este în declin, însă cu preoți ca Manuel Radu îți mai poți aminti de bunătatea de care te poți înconjura în ciuda înverșunării omniprezente.
Vă las mai jos filmul de prezentare al Maratonului Vinului 2018. La final, aveți câteva cadre de la fundație.
P.S.: Inițial, Maratonul Vinului avea și un traseu lung, dar acesta a fost eliminat pentru că ]n cazul unei ploi, devine impracticabil. A doua zi după aceste filmări, am fost și eu pentru prima oară pe acest traseu lung și nu doar că mi-a plăcut foarte mult, dar mi-ar plăcea să fie reintrodus în concurs DOAR DACĂ NU PLOUĂ, iar cei care aleg și sunt acceptați să-l parcurgă să fie asociați cu o anumită cauză în numele căreia să facă fund raising.
Considerăm propunerea făcută, da?