La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Trimite-ne o poezie scrisă de tine.
Concursul se încheie duminică, 24 februarie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 25 februarie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Marius ne-a trimis mai multe poezii și a fost fairplay în a ne spune ca a câștigat un premiu oferit de Radio Guerrilla în ultimele 30 de zile. Dar noi vom publica totuși una dintre poemele trimise de el, pentru că ne place.
***
Nu înțeleg,
De ce nu-mi spune nimeni, bunăoară,
c-afară bate vânt de primăvară,
unde sunt toți ce-au spus că mă iubesc,
cei care astăzi nu-mi vorbesc,
să-mi spună despre corcoduși,
de-au înflorit, sau despre spiriduși,
ce joacă veseli în pădure,
voind a noastre gânduri ca să fure,
și despre florile ce înpânzesc pădurea,
și câmpurile, dealurile, aiurea.
Nu văd nici iezi, nici păsări, căprioare,
Ce-n salturi fug sau dau să zboare,
N-aud copii ce țipă-n vreo livadă,
Uimiți privind vreo gâză toți grămadă,
Unde sunteți cu toții cei rămași acasă,
De ce nu mă chemați să vin la masă.
Nu înțeleg,
Eu am plecat sau ați fugit voi toți,
Bunici, părinți cu fii și strănepoți,
Nici calul nu mi-l văd în iarba deasă,
Pesemne a fugit și el de-acasă,
s-alerge, iarbă fragedă să pască,
la iapa lui ce va un mânz să-i nască,
fugit-ați toți și toate peste mine,
o bătălie ce nu vrea să se termine,
sunt cai și oameni la grămadă,
văd unii dintre ei cum stau să cadă,
De ce nici azi nu intră soare,
Sub crucea care-mi șade la picioare,
Doar camarazi aliniați ca mine,
Zac pe sub cruci, ruine și suspine,
văd o femeie tristă cum se duce,
Să mângâie plângând o cruce,
Și tot plângând așează niște flor,
Pe-acel mormânt, mă trec fiori,
Nici ea, sărmana, nu înțelege,
de ce de lacrimi nu vrea nimeni s-o dezlege,
c-afară bate vânt de primăvară,
oare de ce nu-i spune nimeni, bunăoară.
