Muzica a fost întotdeauna utilă sexual, în limitele dictate de moment – ăsta ar trebui să fie supratextul ce însoțește voit-impudica/scandaloasa imagine de pe albumul Mephobia al celor de la RoadKillSoda.
Cele unsprezece piese trase live în studio, în aceeași incăpere, cu toți membrii formației deodată, pentru oricine se încumetă să le parcurgă creează senzația că ai fi șoferul unui monster-truck blocat în traficul din București/Bangkok/Mexico City etc. Adică, ești conștient de dimensiunile impresionante și potența vehicului pe care îl conduci, dar, în prima fază, răbdător stai în coloană și scrutezi zarea cu mult pe deasupra capetelor celorlalți participanți la trafic, în timp ce bați cu mână înmănușată darabana pe volanul brutei-motorizate, iar din difuzoare curge oda-tezistă Prometheus. Timpul trece și continui să fii prizonier de conjunctură. Încremenit între alte mașini, te scufunzi până la limita înecului în introspecție, te susține sonor piesa Bipolar. Dar la tine în cap ai mai fost de atâtea ori, prin urmare te plictisești repede și-ți îndrepți atenția către o altă formă de omorât gândurile și celulele: tutunul. Îți rulezi pedant țigara, lingi obscen foița și o aprinzi zâmbind complice la cei patru RKS care acum își deapănă bucata Consequences. Coloana motorizată pare că se dezmorțește și înaintează lent ca și cum am fi cu toții participanți ad-hoc ai unui cortegiu fără dric și coroane, iar în loc de marș funebru ai distorsionata arie alertă Easy. Metru cu metru, mai depășești un semafor, dar înainte de a-ți savura insignifianta victorie un Tico se bagă, de nicăieri, în fața ta. Frânezi cu greu tonele de metal de sub tine și explodezi într-o tiradă de invective la adresa celui din pricăjitul mijloc de locomoție. Înțelegi că este zadarnic efortul verbal, așa că îți înfigi mâinile în centrul volanului, iar goarnele amplasate pe capota truck-ului încep să urle polifonic, însoțind armonios bucata Casualty, și nu te opresti până când nu auzi corul de voci din finalul piesei. Cu vanitatea parțial oblojită te întorci la starea de imobilitate din trafic și la ceea ce urăști cel mai mult: să aștepți. Te salvează “copilotul”, jumătatea-ți complementară, care până atunci ți-a fost doar martor mut și aproape nemișcat. Ea îți masează ceafa încordată și zbârlită, relaxându-te, în timp ce se freacă de plușul scaunului încercând să danseze pe ritmul impus de basul murdar din Legless.
Brusc, dar firesc, intuiești că cel mai bun solvent pentru starea de încremenire /furie/plictiseală este sexul! Fără să verbalizezi, îi comunici ei să renunțe la lenjeria intimă, comanda ta fiind dublată de Hotshot Eagle care-și urlă refrenul piesei Order: get down on your knees! shake your head, feel the breeze…Tot universul momentului aceluia începe să se comprime până la dimensiunea habitaclului mașinii, ajutat fiind de Dip – cea mai lungă piesă de pe album – care-și începe ritualul: aproape două minute de intro sprijinite de tandemul ritmic tobe – bass; apoi, șase minute de construcție armonioasă între solo-urile de chitară și vocea cavernoasă ce-ți poruncește de dincolo de incintele acustice: Mooooore! finalul este o explozie acustică de peste un minut care te sleiește auditiv. Imediat ce s-au potolit stihiile și decibelii din Dip, senzorial, începi să fii atacat de Backhander – echivalentul piesei de “după” – și de o armată de mirosuri (tutun, spermă, pizdă și gaze de eșapament). Din letargia asta sonoră și olfactivă te trezește piesa Tonight, care-ți repornește sinapsele și te obligă să-ți reamintești de situația de moment în care te afli: blocat în trafic, într-un monster-truck. Cuvintele de la începutul piesei: oppression will kill you – ți s-au pirogravat parcă în minte și te obligă la acțiune.
Teoretic, nu există niciun obstacol pentru animalul supradimensionat pe care îl conduci, practic, urmează să afli. Bagi schimbătorul de viteze în a-ntâia și calci accelerația, virezi stânga, strivind o stație goală de tramvai, tai benzile de pe sensul opus și intri în parcarea unui mall. Pe lângă break down-urile din Tonight, la tine mai ajuge tânguitul caroseriilor contorsionate și plânsetele cioburilor de sticlă când ajung pe asfalt. Ăsta este corul care te însoțește până la limita orașului. Când dispare și ultimul semn urban, te oprești. În față ta cu greu distingi prin beznă o urmă zdrențuită de orizont. În spatele tău orga de lumini a orașului, acum și în varianta bicoloră de la girofarurile roș-albastre. Lângă tine e Ea. Zâmbește.
Oricum nu-ți place în oraș. Accelerezi. Trust.
