Mi-ar plăcea și nu mi-ar place ca toți cei care mai se gândesc la orice să știe că verbul a plăcea este un verb de conjugarea a doua și că expresia din ce în ce mai întâlnită în limbajul cotidian mi-ar place nu este corectă decât dacă am spune mi-ar face plăcere. Iar cei care încă mai se gândesc ar trebui să știe că semiadverbele precum mai, prea etc. se aşază convenţional între cliticul pronominal (pronumele cu formă neaccentuată mă – în cazul de faţă) şi verb.
Adică el se mai gândește la ea. Dar ea se mai gândește și la alţii.
Erorile apar când „mai” e folosit în apropierea unui verb fals reflexiv. Dar „mai” poate sta şi la începutul enunţurilor, în situaţii care exprimă continuitatea („Mai aşteaptă-mă puțin“), adaosul („Mai am o singură rugăminte“) sau aproximarea („Mai e puțin“).
Și, vorba lui Tamango: ce să „mai vă esplic”? Păi, doar atât:
Pentru o bună comunicare verbală, spălați limba română de două ori pe zi și consultați dicționarele de specialitate!
