MIEZ Festival 2023

Vița de Vie, Horia Brenciu și Smiley, cap de afiș la a doua ediție MIEZ Festival București

Vor fi trei zile de spectacole fusion și ateliere de arte vizuale 100% românești

După succesul înregistrat la prima ediție, organizatorii MIEZ, singurul festival 100% românesc, anunță artiștii și trupele ce vor concerta în cele trei zile în care va fi celebrată diversitatea muzicii autohtone, eveniment ce va avea loc la Verde Stop Arena București, în perioada 19-21 mai. Astfel, festivalul va aduce pe aceeași scenă unele dintre cele mai apreciate nume din industria românească de divertisment și cultură, într-o serie de show-uri inedite reflectând un mix unic de genuri și stiluri muzicale.

Vineri, 19 mai, publicul se va întâlni cu Vița De Vie, Bosquito și Paulina, organizatorii urmând a anunța invitatul special al serii în cel mai scurt timp. Sâmbătă, pe scena MIEZ Festival vor urca Smiley, Mihai Mărgineanu și Banda, Vunk și Byron, iar pentru duminică, 21 mai, sunt anunțați Horia Brenciu, White Mahala, Simion Bogdan Mihai și The Speakers.

Conceput ca un eveniment la intersecția dintre cultură, artă și divertisment, Festivalul MIEZ le propune spectatorilor, pe lângă artiști ce abordează genuri muzicale diferite, și activități inedite din sfera artelor vizuale: ateliere de creație, instalații de artă. Tocmai de aceea, evenimentul se adresează unui public eterogen, cu preocupări și preferințe culturale diverse, din categorii sociale și de vârstă diferite, pe care îl invită să trăiască o experiență autentică și complexă.

“Încă de la bun început ne-am propus să promovăm nu doar artiștii români, ci și formele de expresie culturală care ne definesc ca popor: olăritul, țesutul, arta teatrală etc. De aceea, Festivalul MIEZ exprimă, în esență, <<miezul>> a ceea ce are mai frumos de oferit cultura autohtonă, de la muzică la arte vizuale”, afirmă Jiji Lazăr, organizator al evenimentului.

Prima ediție a MIEZ Festival a avut loc în 2022, în Capitală, când, timp de trei zile, au concertat 15 artiști și trupe în fața unui public format din peste 7.000 de persoane. Printre cei care au susținut show-uri live s-au numărat Paraziții, Vama, Șuie Paparude, Damian Drăghici și mulți alții.

Detalii acces și bilete la Miez 2023

Locul de desfășurare a festivalului este Verde Stop Arena București (strada Barbu Văcărescu, 162-164).

Preț Abonament Prima strigare 95 lei + taxe (SOLD OUT)

Preț Abonament A doua strigare 129 lei + taxe Abonamentele pot fi achiziționate de pe Bilete.ro.

Va exista și o zonă de food unde cei prezenți vor putea degusta bucate alese de la Holy Crepes, Buzz Burger, Yoyo Burger, Gyros Mania, Italian Job, Mizilicuri și Cafeneta.

Parteneri și Sponsori

Principalul partener și sponsor al festivalului este UniCredit Bank.

MIEZ Festival este organizat de Jevents & Bazar Production.

Bazar Production este lider în România în producția și managementul evenimentelor. Povestea a început în anul 2000, când a organizat primele evenimente de muzică electronică din România. Cu peste 1.000 de show-uri în țară și în străinătate și peste 1 milion de participanți unici, Bazar Production deține un portofoliu variat de branduri și cinci concepte de eveniment: MIEZ Festival, Fall in Love Festival, The Mission, them și ALive.

Jevents este cunoscut pentru brandurile sale Made in Romanyeah, Funk Rock Hotel, Radio Music TV, Jelectro.

***

Cântat de Radio Guerrilla.

1 comentariu
    Curila Razvan

    Buna ziua!
    Brandul nostru ca vendori se numeste ,,CEVA BUN” si misiunea noastra este desertul clientilor nostri in spectrul de clatite si gogosi si am fi bucurosi sa fim alaturi de voi la urmatoarele evenimente precum cel din luna mai la Bucuresti sau cel din iulie la Brasov.

    Astept cu nerabdare un raspuns din partea voastra.
    Cu stima,
    Razvan

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine