“Dacă ești mulțumit cu tine însuți nu e bine, că ești autosuficient. Dacă nu ești mulțumit, iar nu e bine, că n-ai destul self-esteem… Cum o dai, nu-i bine!” Anonim
În viața mea de Coach, lucrez cu oameni care au decis că vor altceva, unii știu deja ce, alții nu au încă destul de clar ce anume, dar teoretic sunt cu toții dispuși la o schimbare.
Demersul prin care încerci să devii acea persoană care ți-ai dori să fii, cea mai bună variantă posibilă a ta, se dovedește mai dificil decât ai fi dispus să accepți, și exact ca în cazul câinelui care încearcă să-și prindă singur coada, e mai greu să reușești de unul singur. Un fel de văl de ceață ți se așează pe creier și te împiedică să vezi cu claritate nevoile tale cele mai acute.
Procesul de lucru cu noi înșine, pentru a obține o schimbare consistentă, este unul dintre cele mai dificile, pentru noi, oamenii. Dintr-o mie de motive. Lucrurile pe care le credem și lucrurile pe care ni le spunem…ca să ne asigurăm că le credem.
Ca prim răspuns pe care ni-l livrăm, și astfel să rămânem la adăpost de “pericolul” schimbării, ne spunem că de fapt nu avem nevoie de nicio schimbare. Am vrea ca rezultatele să fie diferite, dar să se schimbe orice în jurul nostru dar nu noi înșine!
Realitatea fiind însă că de cele mai multe ori, nimic din jurul nostru nu se schimbă ca să ne fie nouă pe plac, iar singurele schimbări care sunt în puterea noastră (chiar dacă e dificil), sunt cele pe care le putem aplica propriei noastre persoane.
A doua problemă este că nu știm să executăm un proces al schimbării cap-coadă. Nu avem claritate asupra procesului din capul locului, având în general un nivel de self-awareness destul de redus, nefiindu-ne clar nici cine suntem exact, în punctul de plecare, și nici cine am vrea cu adevărat să devenim, la capătul drumului.
Foarte greu să găsești drumul cel mai bun dintre A și B, dacă nu știi unde se află A și B.
Apoi, schimbarea presupune o despărțire . Pe cât de entuziasmați ne putem simți față de lucrurile noi pe care le aduce schimbarea, ea presupune și că lăsăm în urmă anumite lucruri. Și simțim asta ca pe o pierdere personală. Ne despărțim greu de “lucruri”, așa cum un copil se desparte cu durere de adidașii preferați, chiar dacă nu-i mai vin.
Avem o falsă evaluare a influenței uriașe pe care o are asupra noastră, inerția vechilor obiceiuri.
Și acesta este motivul cel mai puternic, din pricina căruia eforturile noastre de a ne schimba, eșuează, mai devreme sau mai târziu, chiar și atunci când trecem la acțiuni concrete. Pentru că schimbare înseamnă să încetăm să facem lucrurile așa cum suntem obișnuiți, adică să depunem efort ca să părăsim zona de confort. Însă aceasta acționează asupra noastră ca o forță gravitațională Jupiteriana, din a cărei înlănțuire putem scăpa doar opunându-i o forță cel puțin egală!
Pentru niște ființe care iubesc confortul, să facă un efort uriaș pentru a părăsi zona de confort…pare, încă din enunț, un nonsens, un demers sortit eșecului. Ceea ce de altfel se și întâmplă, de cele mai multe ori.
În plus, schimbarea aduce, în mod evident, ceva nou, iar nou înseamnă și necunoscut. Dacă ne gândim la zona de management, unde cea mai răspândită școală de gândire se numește control freak, a plonja în necunoscut pare de domeniul absurdului. Iată cum în calea schimbării apare altă barieră, care înseamnă pe scurt frica de necunoscut, pe care o mascăm în sofisticate explicații.
MARSHALL GOLDSMITH, unul dintre cei mai proeminenți Executive Coachi la nivel mondial, ne învață care sunt cele mai frecvente mecanisme de eschivare, prin care fugim de schimbările personale (de care am avea atâta nevoie), deși ne spunem că am vrea să devenim “mai buni”,
Fie că asta înseamnă pentru unii mai puține kilograme, iar pentru alții mai multă eficiență la job.
Și am ales aici 5 dintre cele enumerate de Goldsmith.
1. Știu eu mai bine, ce e bine, pentru mine!
Pentru că am foarte mare încredere în capacitatea mea de autoevaluare.
Așa îmi place să cred.
Dar realitatea este că stăm destul de prost cu self-awareness-ul!
Marshall Goldsmith coordonează un studiu pe care îl aplică unui număr de peste 80.000 de corporatiști, cărora li s-a cerut să-și evalueze propria performanță.
La această întrebare 70% dintre cei chestionați s-au evaluat în cei mai competenți 10% dintre cei din categoria lor.
Un nivel bun de încredere, dar e limpede că cei mai mulți se supraevaluează. 70% nu încape niciodată în 10%!
Un alt exemplu (care dacă nu-ți place, îl poți considera nepotrivit), este că părerea celor mai mulți români…despre ceilalți români, este proastă.
Nu iese fum fără foc! E limpede că probabil ceva adevăr există.
Probabil ca popor avem ceva carențe în educație, sau macar un comportament care ii deranjează pe cei din jur.
E la fel de evident că pe al nostru personal, nu-l vedem. Pentru că în timp ce suntem nemulțumiți de “ceilalți”, facem parte din “ceilalți” atunci când evaluarea o face colegul de trafic din mașina cealaltă, sau unul dintre clienții noștri.
În orice caz, unul din”ceilalți” 🙂
Așadar, în cele mai multe momente nu avem un nivel suficient de self-awareness, ca să ne putem auto-evalua corect, și să vedem astfel ce avem de îmbunătățit la propria persoană.
I’m number one! So why try harder?
2. Dacă mă schimb, nu mai sunt “EU”!
Nu mai sunt eu, dragul de mine. Această nestemată rară și neprețuită.
Ideea e că mă agăț de ceva care nu e de fapt atât de clar definit și conturat, ale cărui granițe între “eu” și “ne-eu”, sunt trasate cu markerul și sunt evidente și identice pentru oricine mă privește. Nici pe departe.
Acest “Eu” de care sunt atât de atașat, are mii de fețe!
Depinde de vremea de afară, de grupul de prieteni, cunoscuți sau necunoscuți în care ma aflu la un moment dat, de subiectul de discuție, depinde cine se uită și din ce unghi, și de înca zeci de alte variabile!
“Eu” cel de azi, oricum nu mai sunt cel de acum 10 ani. Și nici cel de acum un an.
Așa că această falsă teamă de “neautenticitate” care mă paște iremediabil odată cu schimbarea, e doar un mod mai sofisticat prin care mă scuz că am întârziat “pentru că n-a venit autobuzul”. Hai să fim serioși! 😉
3. Azi închis! Dar de luni gata…
Asta e una dintre cele mai distractive, dacă e să râdem de noi înșine.
Da, ma apuc de slăbit, dar în weekend suntem invitați la grătar. Așa că o să mă apuc după. Doar că marți e ziua lu’ șefu’ și apoi vineri plec cu băieții la pește.
O să încep să fac prezentări! Gata, am zis! Dar pe asta de mâine fă-o tu te rog, că vine ăsta de la headquarter și na, n-ar fi cel mai bun moment!
Ca să nu mai întârzii o să plec mai devreme. Asta îmi spun de vreo 6 luni. Că mereu mă iau cu treaba și uit.
Când e vorba să ne mințim singuri, avem o creativitate cu care am putea rivaliza întreaga producție cinematografică Hollywood + Netflix la un loc. Sar soluțiile din tolbă ca artificiile de anul nou.
Orice, numai să mai stau în pat măcar încă 5 minute.
4. Nu am EU nevoie de ajutor! Mă descurc și singur!
Nu e o chestie cu adevărat complicată. Sigur că mă descurc singur.
N-am avut timp dar pot să rezolv asta cât ai bate din palme. Nu, chiar nu e mare lucru, pe bune. Nu că te refuz, nu vreau să sune așa, dar chiar mă descurc, merci!
Mai multe credințe adânc înrădăcinate își dau mâna la acest complot.
Falsa noastră încredere că putem rezolva singuri orice e legat de noi înșine. Dovada că nu e adevărat e că mergem la dentist pentru extracții și implanturi.
Un oarecare dispreț față de lucrurile simple, în sensul că sunt banale, precum și o oarecare jenă stupidă de a cere ajutorul (ce să caut la psiholog, ce sunt nebun?!).
Ei bine, nu s-au jenat să ceară ajutorul și să lucreze perioade lungi din viață împreună cu un Coach
Bill Gates -Microsoft CEO, Eric Schmidt-Google CEO, Michael Dell -Dell CEO,
Alan Mulally -Ford CEO, dar și Bill Clinton, Mitt Romney, Barack Obama, Oprah Winfrey, Leonardo DiCaprio, Hugh Jackman, Steve Jobs și mulți, mulți alții.
Numai MARSHALL GOLDSMITH personal (care în 2015 a fost desemnat “The Most Influential Leadership Thinker”, și pe care îl citez parțial în acest articol), a lucrat în calitate de Coach și consultant cu peste 150 de CEO ai celor mai mari corporatii globale. Ei au avut nevoie de ajutor și nu s-au jenat să-l ceară!
Desigur, nu e gazul tău, tu te descurci și singur(ă)…
5. Am nevoie de o epifanie! Doar asta îmi poate aduce schimbarea!
Nimeni nu neagă faptul că epifaniile, uneori, ne vizitează. Și că impactul lor este, uneori, major. Dar aceast tip de gândire, că numai o epifanie poate aduce o schimbare este viciat.
E un tip de comoditate, care spune că decât să fac eu un efort, mai bine aștept un eveniment magic, care să rezolve peste noapte, ce nu am rezolvat eu peste ani.
Și așa cum știm, evenimentele magice sunt mai degrabă improbabile. Așa că e un fel de credință similară cu cea a jucătorilor înverșunați la Loto.
Și este în linie cu toate cele de mai sus, o scuză să nu fac de fapt nimic pentru a schimba prin forțele mele, ceva ce ar merita schimbat pentru un viitor mai bun.
“The only way to make sense out of change is to plunge into it, move with it, and join the dance.” Alan Watts
Și ca de obicei, nu vă las doar cu informația, vă dau și soluția, adică un exercițiu care să vă aducă față-n față cu soluția 😉 Exercițiul care se numește “Ai fost numit CEO”, are menirea de a-ți aduce mai multă libertate și mai multă claritate.
Găsești toate detaliile necesare, AICI .
Enjoy!
