Asta îți spui când afli o veste cutremurătoare la știrile de la ora 5, unde luminile farurilor și vocile stridente ale reporterilor îți zguduie conștiința. Asta îți spui și când crezi că faci lucrurile cum trebuie, dar aparent trebuie făcute pe dos. Dar tu știi în ce să crezi, sau poate doar eu sper că știi. Voi, cei care citiți asta acum, sper că știți. Dacă nu, vă voi spune în ce mă încred eu.

Iubire. 6 litere, 3 silabe, 3 vocale, 2 consoane și o semivocală. Nu leoaica tânără de care zicea Stănescu în poezia pe care o studiez pentru bac, nu o formă de cunoaștere cum afirmau poate Barbu sau Eminescu. Nu. Ceva simplu, ceva firesc, ceva poate clișeic și reutilizat ca într-o mașinărie de reciclat în poveștile de la Hollywood, în care tragedia și niște lacrimi de crocodil sunt intenția majoră. Eu mai cred în iubire. Poate spuneți acum – ce știe o puștoaică de 19 ani ce e aia iubirea când nici examenul maturității nu l-a dat și nu a pășit ca lumea prin ceea ce numiți voi “viața unui adult”? Într-adevăr, astfel de întrebări sunt binevenite și le întâmpin cu zâmbetul pe buze, pentru că în cele 19 primăveri senine am avut oameni care să îmi arate părticele mici din acest sentiment. Cred în iubire poate și pentru că am avut oameni care să-o   distrugă,dar mai ales pentru cei care au refăcut-o în pereții mei de sticlă spartă. De ce? De ce mai cred, dacă au existat cazuri nefavorabile? De ce îmi dedic o întreagă lucrare unui aspect care m-a adus la două poluri opuse?

Răspunsul, dragii mei de la Radio Guerrilla, este: pentru că este singurul lucru în jurul căruia putem să ne ghidăm viața. Prin iubire se înțelege și o afecțiune față de ființe vii, dar și pentru un lucru abstract – hobby-uri, loc de muncă, orașe, parcuri, restaurante, magazine, poate chiar pentru aerul ăla de octombrie târziu, când nu e nici cald, nici frig. Este ortocentrul unui triunghi imaginar care ne definește existența, axă de simetrie a unui grafic de gradul I. Și cel mai frapant, iubirea este vizibilă în momentul în care ea dă naștere la alte caractere. Prin dragostea unor oameni pentru ceea ce fac, pentru propriile “arte și meserii”,  multe generații au devenit cine sunt acum, s-a contribuit prin sentimentul acesta nobil la clădirea unui caracter. De aia cred în iubire. Poate de aia ar trebui să credeți și voi în iubire – pentru cine v-a modelat personalitatea, pentru cine v-a spus să mergeți înainte când poate erați un spirit stagnant în neștiință, pentru cine v-a făcut fluturi din larve. Iubirea, în viața mea, m-a modelat așa cum un meșter își transformă lutul în artă. Dar ea a apărut sub diferite forme, care mai de care mai variate, mai mult sau mai puțin surprinzătoare.

Cu toate acestea, uneori îmi pierd credința în ea; sunt momentele ălea în care cerul pare că se prăbușește, iar lucrurile bune sunt doar o utopie pentru mintea mea, și nu știu în ce să mai cred. Mă pierd de la opiniile mele inițiale, iar un personaj antagonic îmi preia toate funcțiile. Lupta dintre binele și răul din mine nu durează la nesfârșit, pentru că de obicei lumina învinge întunericul. Și atunci eu știu că trebuie să cred. În iubirea pentru cei din jur. În iubirea pentru abstract. În iubirea pentru mine.

Și afirm, fără nicio inhibiție, că iubesc. Iubesc să iubesc.

………………………………..

La începutul săptămânii, am lansat cel de-al treilea episod al primului sezon Vocea Ascultătorului. Și, cu ocazia Săptămânii Mari ce precede sărbătoarea pascală care va să vie, v-am invitat să scrieți, răspunzându-ne la întrebarea  În ce (mai) credeți, de ce și mai ales cum vă modelează această credință viața?.

Concursul se încheie duminică, 8 aprilie, chiar în prima zi de Paști, la ora 14:00. Până atunci, primim textele voastre și chiar le așteptăm cu interes. Iar marele câștigător al premiului de 100 de euro va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață de marți, 10 aprilie.

Acesta este unul din textele finaliste.