Sau Kafka a trecut prin Rusia… și a rămas acolo!
Am văzut ieri noapte ultimul film al lui Serghei Loznitsa – ”Krotkaya„ tradus în engleză ”A gentle creature”. Loznitsa este un regizor de origine ucraineană, care alături de Andrei Zviaghintsev sau Vasilii Sigarev, e clar unul din cei mai serioși regizori din fosta URSS. Și desigur, filmele lui (lor) nu sunt confortabile sau ușor de vizionat.
Ei bine, filmul lui Loznitsa e rezolvat într-o cheie realistă și dezvăluie relația patologică, masochistă a rușilor cu ”Molohul lagărelor”, cu sistemul represiv și abuziv al penitenciarelor, iar dincolo de asta, cu puterea. Era și o vorbă: ”orice familie din Rusia are cel puțin un bărbat care a fost închis”. Mai mult, pușcăria rusească s-a transformat în timp într-o virtute, bărbatul nu e chiar bărbat dacă n-a cunoscut penitența. Desigur, e o tradiție întunecată, milioane de vieți distruse de regim, răsturnarea ierarhiilor, nimicirea minților, dezvoltarea unui sindrom Stockholm, i-aș spune, colectiv. Regizorul ne invită, alături de protagonistă, într-un soi de călătorie chinuitoare, într-o serie de etape absurde, într-un cerc vicios unde omul este tocat, este un nimeni și i se repetă mereu, de peste tot, direct sau indirect că nu are nicio șansă.
Nu dau alte detalii din film, dar vă spun că trebuie să vă încărcați cu răbdare, și grotescul real și vâscos nu va întârzia să vă înghită. De fapt, adevăratele filme de groază nu sunt deloc filmele clasificate ca filme de groază… Krotkaya mi-a amintit, pe de-o parte, de finalul filmului ”4” de Khrjanovskii, iar pe de altă parte, de filmul ”Khrustalyov, my car!” de Alexei Gherman, pe care îl recomand cu căldură celor cărora le place să se chinuie la un film realmente greu, o adevărată școală de imagine și atmosferă.
Ei bine, ar fi și momente de criticat în Krotkaya, dar dacă luăm în considerație puhoiul de producții irelevante sau aberante, iar pe de altă parte puținul filmelor care chiar tratează probleme serioase și în adâncime, nu-i cazul să facem fițe. E chiar un film de văzut.
