Memoria este un lucru straniu. Felul în care creierul uman stochează informații, le selectează, le filtrează, uneori le îngroapă foarte adânc, în abisuri în care numai psihoterapia se încumetă să coboare, este fascinant și deopotrivă, puțin înfrioșător. Faptul că nu poți să-ți aduci aminte acel lucru important pe care ți l-a spus un coleg acum câteva zile, în timp ce alte chestiuni absolut inutile ți se învârt în cap cu viteză amețitoare în fiecare noapte când încerci să adormi, rămâne un mister fascinant pentru toți cei care nu se îndeletnicesc cu cercetări în domeniul neuroștiinței.
Anul trecut, trupa Bastille a lansat videoclipul piesei Glory, o transpunere în imagini a unui trip down memory lane. Sunt o romantică, pare-se, de câteva videoclipuri încoace, surprinzându-mă prin alegerile făcute. Glory nu face excepție, prezentând un cuplu care, pe parcursul unei seri, poștind o bere, se pune pe depănat amintiri. Chestia este că, pe masură ce fiecare astfel de poveste ne aduce și pe noi, privitorii, în mijlocul acțiunii, descoperim că cei doi își amintesc unele detalii diferit (de la culoarea perucii purtate de ea atunci când a dansat pe masă, până la pistolul pe care îl avea sau nu-l avea în mână locuitorul apartamentului prin care cei doi au trecut fugind, neinvitați). Cel mai frumos aspect – pe lângă imaginile care se contopesc armonios, sentimentele de libertate și fericire pure pe care cei doi foarte buni prieteni (în primul rând) le transmit pe ecran și inserțiile simbolice de pe alocuri – este, din punctul meu de vedere, faptul că rememorarea diferită a evenimentelor nu creează un conflict între cei doi, ci mai degrabă îi apropie prin amuzamentul creat de felul în care fiecare își amintește cum au decurs lucrurile.
Cu alte cuvinte, videoclipul celebrează faptul că același eveniment, același scenariu, poate fi diferit pentru fiecare persoană în parte în parte, și asta este complet în regulă. Pentru că, la urma urmei, tot ce contează este că s-a întâmplat și că amintirile pe care le avem ne aduc bucurii și ne îmbogățesc; chiar dacă detaliile diferă, esența este acolo, și asta nu se va uita prea repede.