În momentul în care auzi vorbindu-se de mountain bike, invariabil gândul te duce către păduri, poteci, rădăcini. Obligatoriu la munte. Prin extrapolare te mai gândești și la păduri și câmpuri cu poteci off-road. Însă e destul de greu să asociezi termenul de mountain bike (MTB) cu orașul, cu urbanul. O dată pe an, dacă avem noroc, pentru că s-a întâmplat ca într-un an să nu avem noroc, MTB-ul vine în plin centru al Bucureștiului la un eveniment exclusivist la care pot participa doar cei mai buni 150 de mountain bikeri din țara, dar nu neapărat. Important e ca cei ce doresc să participe la acest concurs să facă dovada, prin participarea la anumite curse destul de dificile menționate de cei de la Nomad Multisport, organizatorii evenimentului, că pot susține ritmul destul de ridicat impus de cursă.
Locul în care se desfășoară acest concurs este Parcul Tineretului din București. Numele sub care se desfășoară n-a fost lăsat la voia întâmplării și e un acronim pentru MTB aplicat la momentul zilei în care are loc: MoonTimeBike, pentru că acest concurs are startul la crepuscul și deja după prima tură e întuneric, iar toți concurenții au obligatoriu pe ghidon sau cască, sau ambele, lumini. Nu te poți gândi că într-un oraș de câmpie poți avea cum să amenajezi un traseu de XCO ( cross country olimpic ), dar MoonTimeBike demonstrează de câțiva ani că se poate, iar dacă am avea autorități ceva mai deschise în cap, acest concurs ar putea beneficia de o amenajare mult mai complexă a traseului, cu stânci, pump track, kickere, etc astfel încât să poți organiza o etapă de Cupă Europeană sau Mondială, sau ceva de impact major. Pentru că nu sunt multe capitale în lumea asta care să aibă șansa de a organiza un concurs de XCO chiar în centrul lor. Iar de acest avantaj ar trebui să profităm. Dar probabil că mai avem de așteptat. Important e că avem MoonTimeBike și-l putem urmări LIVE, chiar pe traseu, chiar lângă concurenți.
Anul acesta, MoonTimeBike se va desfășura pe 13 sau 20 octombrie. Data nu e clară. Mai sigur ar fi data de 20 octombrie asta doar dacă se aliniază planetele. Incertitudinea e … exact, ați ghicit, din cauza că nu e cineva care să vadă potențialul de imagine pe care îl are Bucureștiul, și implicit România, în urma acestui concurs.
Iată și câteva imagini de la ediția de anul trecut ca să înțelegeți de ce ne place atât de mult concursul asta, nouă, iubitorilor de MTB.
Cum a fost.Short edit!Primele cadre montate de la MoonTimeBike 2017
Publicată de MoonTimeBike pe Duminică, 15 Octombrie 2017