Nu pot sublinia destul rolul oglindirii emoțiilor copilului de către mamă. Practic, copilul învață astfel să comunice cu lumea, să vadă că emoțiile lui se transmit în lumea din jur. Uite ce se întâmplă când mama păstrează un chip imobil.
Am putea spune că e doar un experiment dur însă, din păcate, e exact efectul pe care îl produce o mamă deprimată, severă sau doar adâncită în lumea interioară.
Cred ca e valabil pentru ambii parinti, nu? Sau e o aluzie subtila despre cum femeile de cariera nu performeaza ca mame? Stiu ca dvs sustineti rolul traditional al femeii, de aceea va intreb.
Sau poate că, încă de la început, copilul voia un singur lucru, acela de a fi dat jos din scaunul in care este legat, în care este forțat să stea imobil, fără grade fizice de libertate. Poate ca prin joaca din prima parte nu înțelegea decât că i se oferă totuși ceva, chiar dacă nu i se permite miscarea picioarelor, măcar joaca cu mami îi dă un consum de energie. În a doua parte, în lipsa oricărei activități și-a amintit din nou că este legat imobil și a început să plângă. Poate că dacă ar fi fost cuprins cu adevărat intr-un joc de reflexie a emoțiilor ar fi rămas și el poker face.