La ce m-am mai gândit și ce-am mai înțeles, cică.
Părerea mea e că cinicul se simte mai bine în capitalism. Iar sufletistul, sentimentalul, mai bine în socialism. Dar pe de altă parte cinismul, sarcasmul, sunt apărările sentimentalilor înfrânți (sau prăjiți). În concluzie, capitaliștii sunt niște socialiști înfrânți 🙂 Bineînțeles, în sensul înfrângerii ca trambulină pentru o reluare pe altă cale, mai rece, mai non-empatică. Cu dărnicie nu faci gospodărie etc. De asta și adie a egoism sau aroganță. Toate sunt apărări, măști, instrumente.
Pe de altă parte, capitalismul facilitează o competiție mai dură și respectiv, un progres mai dinamic. Cu efectele secundare de rigoare. Desigur, varianta ideală este combinația constructivă dintre cele două, dar nu neapărat după modelul chinezesc. Evoluția oricum se produce prin amestec și combinații, nu prin izolaționism. Da, sunt momente când izolarea ajută la refacere, la reevaluare, dar o izolare de durată nu e bună, duce la îmbâcsire. În acest sens, multiculturalismul este un fenomen necesar și de neoprit, este expansiv și asigură o dinamică mai sănătoasă a lumii.
Atât pe moment, să lăsăm ideile să se sedimenteze.
