Suntem niște entități eminamente vizuale, ce fac alegeri bazându-se pe ceea ce „sare mai repede în ochi”, ignorând, în prima fază, celelalte simțuri: auditiv, olfactiv, tactil. Iar când vrem să ne deconectăm de la „balamucul” momentului, din nou, ne satisface un singur simț: auzul – pentru că ființa noastră tânjește după liniște. Dar, chiar și atunci când căutăm liniștea, adică un non-sunet, mintea noastră face niște analogii acustice legate de natură. Pentru majoritatea, liniștea este o arie interpretată de vântul ce face ca frunzele să se miște melodios, de păsările ce oferă ornamente muzicale în diferite game, de apa curgătoare ce asigură un laitmotiv sonor continuu. Și totuși, așa cum natura este muzica primordială a omenirii, cuplul voce plus instrument are ceva de început de lume.

Mihnea Crăciunescu este artistul care a refuzat alienarea socială și idiosincraziile culturale locale (Pitești) și care a încercat, aproape de unul singur,  să zgârie fața culturii pop din zona asta de lume cu propunerile sale. Până și numele intră în categoria de onomastici atipice: o replică din pelicula Step Brothers a ajuns să fie numele de scenă al artistului : „you can call me dragon” – pe scurt YCCMD. Foarte încăpățânat, extrem de determinat și independent, cu o doză, încă sub control, de egocentrism, Mihnea a aruncat pur și simplu pe net (youtube) albumul său de debut: Don’t Mention It. Ce a ieșit? Oricum i-ai spune muzicii YCCMD, fie vowel music, indie folk sau naive pop – tot muzică de la obârșii este, adică sunete pure, de multe ori neamplificate electric, nefiltrate rațional, doar emoțional. În plus, Mihnea a reușit, cu sprijinul producătorului albumului, Alexei Țurcan, să transforme universul în care trăiește (trăim) într-o cutie de rezonanță cu ajutorul căreia își creează sonoritățile.

Golden Boy – parte autoanaliză, parte nevoie aspirațională, piesa te obligă să receptezi mesajul transmis și să-l integrezi organic;

I Swear – bucată electro-folk-swing închinată delirului post-bahic;

Pretty Face – cea mai atipică declarație de dragoste construită pe o structură de stand-up-comedy cu multe punch-line-uri,  condimentată cu o lirică extrem de vizuală și o interpretare ce-ți dă senzația că trubadurul scrâșnește din dinți;

Happy Everyday – piesă-ritual de exorcizare a fostelor relații, ce confirmă o dată în plus că cel mai bun duhovnic pentru un muzician/artist este publicul său;

You Don’t – o analiză cinstită a relației de cuplu cu tot cu concluziile dureroase, dar necesare. De remarcat mix-ul de folk, accentele de operă bufă și sunetele post-dubstep;

Iloveyou – un fel de recviem-pop; regretele post-despărțire și efectele singurătății pot fi asemănătoare cu cele ale sevrajului narcotic;  Mihnea își arată versatilitatea compozițională și interpretativă, piesa fiind alcătuită doar din pian și voce;

Famous – o persiflantă frescă a star-sistem-ului (mai ales cel local) realizată cu ajutorul distorsului de chitară, synth-urilor și pasajelor de spoken word;

Fuckin Up – sau cum fiecare lighioană urbană este foarte aproape să decadă psihic; pentru cei care preferă reperele cinematografice, piesa asta este un fel de rezumat/reinterpretatre a filmului Falling Down al lui Joel Schumacher;

Push Through – posibilă benzină a motorului artistic a lui YCCMD: nevoia de a se autodepăși;

Make You – pentru cine se încumetă să asculte atent versurile, piesa ar putea oferi cele mai bune replici de agățat; epilog de LP cu happy end.

Long play-ul de debut al lui Mihnea Crăciunescu este unul sensibil, fără să fie depresiv, dar în aceleași timp brutal, fără să apeleze în exces la distorsul de chitară. Felul în care YCCMD a conjugat și mixat stilistica sonoră – de la indie-folk și synth la accente de world music și blues – cu pasajele vocale în registre multiple (de la șoaptă timbrată și falsetto, până la voci răstite), îl transformă într-un exemplu (fericit sau nefericit) de eficiență muzicală.