Colecția de literatură română contemporană n’autor a Grupului Editorial Nemira, coordonată de Eli Bădică, devine în această toamnă primul imprint editorial dedicat exclusiv autorilor români.
În urmă cu câteva luni, colecția n’autor a aniversat 5 ani de la lansarea ei de Ziua Cărții, în 23 aprilie 2018. În acest timp, a impus pe piața editorială autohtonă o nouă generație de scriitori români, îndrăgiți de public, nominalizați și premiați în cadrul unora dintre cele mai relevante premii naționale și internaționale. De asemenea, a pus bazele unei comunități puternice atât de autori, cât și de cititori, și a propus o întâlnire inedită cu literatura română contemporană, alte abordări ale practicilor editoriale locale, o reîmprospătare a perspectivelor.
În continuarea viziunii și eforturilor de susținere și promovare a scrierilor autorilor români, Nemira revine cu încă o noutate și anunță transformarea colecției n’autor în imprint.
Așadar, în septembrie 2023, imprintul n’autor se va împărți în două colecții: n’autor ficțiune – care va duce mai departe direcția editorială de până acum – și n’autor non-ficțiune – unde vor fi publicate volume de non-ficțiune creativă, eseuri personale, jurnalism narativ, memoir ș.a.m.d.; practic, aceleași povești bine scrise, care vorbesc în n moduri despre lumea în care trăim, însă de data aceasta povești non-ficționale.
„Colecția n’autor a fost născocită dintr-o credință nestrămutată în valoarea literaturii române contemporane și în tot ceea ce are aceasta de oferit. În acord cu această certitudine a fost creionată și tot astfel își continuă misiunea auto-impusă și astăzi, când devine imprint și adaugă o colecție coerentă și atât de necesară spațiului și vremurilor prezente: n’autor non-ficțiune.
Mesajul pe care ne dorim să-l transmitem a rămas neschimbat: scriitorii români merită toată atenția noastră, scrierile lor merită să ocupe un loc firesc atât aici, acasă, cât și dincolo de granițele țării, iar lectura acestora merită să fie un obicei zilnic. Mesaj neschimbat, da, dar articulat și mai pregnant prin noua casă pe care o punem la dispoziția autorilor și cititorilor, sub aceeași umbrelă a plăcerii lecturii. Sperăm că veți rămâne alături de noi și de acum încolo.”
(Eli Bădică, editoarea-coordonatoare a imprintului n’autor)
Colecția n’autor non-ficțiune va porni cu două titluri splendide, un memoir inedit al unei scriitoare (și antropologe) bine-cunoscute și un volum de eseuri personale ale unei eseiste și jurnaliste a cărei semnătură e recognoscibilă. Este vorba despre debutul în non-ficțiune al Ralucăi Nagy, Despre memoriile femeii și alți dragoni, și despre debutul în volum individual al Ioanei Burtea, Fără instrucțiuni de folosire. Cele două titluri vor fi disponibile la precomandă pe site-ul nemira.ro începând cu 11 septembrie a.c.
În curând, vom anunța mai multe detalii atât în legătură cu cele două cărți, cât și cu evenimentele care le vor însoți.