La începutul săptămânii am lansat ultima temă a celui de-al cincilea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: “La metrou, i-am auzit vocea. M-am întors și…” – continuă povestea.
Concursul se încheie duminică, 17 martie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineața de luni, 18 martie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Știam că trebuie să cobor acele scări, să mă strecor printre rândurile de oameni care urmau aceeași direcție cu a mea. Păseam grăbit, știind că am întârziat. Aceleași trepte, aceleași fețe, aceleași mirosuri, iar în exteriorul tenebrelor subteranului, o zi frumoasă de primăvară pe care eram nevoit să o refuz. Sunt pe peron, contopit între sute de oameni, mă uit la ceas:
“Are deja 3 minute întârziere“.
Într-un final îi văd ochii în întunericul găurii din care dă să se strecoare afară , trenul își făce apariția sub scrâșnetele frânelor ce zgâriau metalul rece al șinelor.
“Am întârziat” , îmi spun în gând.
Zgomotul mulțimii și îmbulzeala mă asurzesc, iar în clipa aceea la metrou, îi aud vocea, mă întorc și, știind că e ea, dau să o caut cu privirea în puhoiul de oameni. E la câțiva metri distantă fată de mine… Anii ce au trecut și amintirea ei mă izbesc precum un val neașteptat, era femeia pe care am idolatrizat-o, iubirea aceea neuitată care incă mocnește sub vreascuri de suflet. Râdea la vorbele bărbatului de langă ea, același râsete, aceleași buze, același păr roșu, ondulat către vârfuri, ușor căzut pe umeri. În momentul acela liniștea ce a coborât asupra mea se risipește precum o ceată deasă, și împins la interior, sunt din nou nevoit să renunț , despărtit de ușile masive ce s-au închis în fața mea.
– Tamara! o strig eu, cuvintele lovindu-se de sticla ușii în formă de abur.
Am rămas nemișcat, ochii mei căutand în continuare să îi surprindă surâsul. A dispărut acolo, pe marginea peronului Unirii, după revenirea ei în aceea zi frumoasă de primăvară.
“Am întârziat“.
