Nici iarna asta nu-i ca vara

Pentru că vreau să fac cele mai faine recomandări în materie de ieșit în natură indiferent de anotimp sunt nevoit să caut peste tot evenimente unde să puteți face asta în cadru organizat. Și asta pentru că, pe lângă faptul că e mult mai plăcut să ieși în grup în cadrul activităților outdoor, e și mai sigur. Așa găsesc tot felul de evenimente în care avem/aveți șansa de a descoperi locuri senzaționale.

Odată cu aceste descoperiri am observat și un anumit grad de inconștientă din partea unor, așa ziși, ghizi montani, dar și din partea celor care li se alătura în aventuri. Aceștia din urmă, cel mai probabil din cauză că nu cunosc regulile elementare ale unui “munțoman”, se trezesc în expediții de iarnă în grupuri de 15-20 de persoane, sau mai grav 20-30 de persoane conduse de unul sau doi ghizi. De asta mi-am zis că e bine să vă spun pe această cale că dacă va treziți într-o astfel de expediție într-un grup în care nu e un ghid cu experiență la 4, maximum 5 persoane, poate ar trebui să evaluați situația și să conștientizați că, cel mai probabil, viața vă este pusă în pericol. Nu vorbim aici de situațiile în care faceți o plimbare în jurul cabanei, ci despre cazurile în care plecați în expediții de iarnă de o zi, două sau mai multe.

Am tot văzut astfel de cazuri și mi-am zis că dacă n-avem norocul, în anumite cazuri, să dăm peste un ghid conștient, măcar să fim noi participanți informați.

Sabin Cornoiu, Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani și Director al Serviciului de Salvamont Gorj a făcut câteva recomandări tuturor celor care merg pe munte în acest sezon, indiferent de nivelul de pregătire:

– în primul rând să anunțe faptul că urmează să intre pe un anumit traseu la numărul de telefon 0SALVAMONT (0725.826.668) care este unic pe țară;

– la același număr de telefon pot afla informații despre traseul pe care îl vizează chiar de la echipele din zonă pentru a preîntâmpina orice eveniment nefericit;

– este de preferat ca toți cei care merg pe munte în acest sezon să aibă la ei kit-ul de salvare din avalanșă, respectiv emițătorul de semnal de urgentă, lopată și sondă de avalanșă, mărind astfel șansele de salvare a celor surprinși de avalanșă;

– de asemenea nu trebuie să lipsească trusa de prim ajutor și echipamentul adecvat acestui sezon, colțari, piolet, coardă, etc.

Astfel, vă dorim să aveți o iarnă foarte plăcută! Nu uitați colțarii și bețele de ski.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine