La începutul săptămânii am lansat cea de-a noua temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Povestește-ne care a fost cea mai frumoasă călătorie pe care ai făcut-o. Cu poze cu tot, preferabil. Un jurnal de vacanță, dacă vreți.
Concursul se încheie dumincă, 8 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 9 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Ori de câte ori mă întreba cineva „unde îţi doreşti să călătoreşti?”, răspundeam fără să stau pe gânduri, Amsterdam. Bineînţeles că toţi bănuiau că visul acesta conţine curiozitate pentru plante interzise, pentru cartierul roşu sau pentru paradele gay. Ei bine, de fiecare dată trebuia să le explic că eu îmi doresc să văd podurile. În activitatea mea, partea de proiectare a podurilor, îmi ridică cele mai interesante probleme, aşa că îmi imaginam cum voi găsi soluţii extraordinare pentru traversările mele.
Dorinţa mea de a vedea Amsterdam a împlinit a împlinit 20 de ani în 2017 (în 1997 studiam materia „Poduri” la facultate) şi avea aceeaşi vârstă cu dorinţa noastră (a prietenei mele şi a mea) de a merge la un concert U2.
Ascultam încontinuu muzica lor, aveam chei de comunicare folosindu-ne de versuri din piesele lor, ne însoţeam scrisorile cu melodii U2 şi ne sărbătoream viaţa cu ei în imaginaţie.
In martie 2017, prietena mea mi-a trimis pe mail o fotografie cu 2 bilete la concertul U2 care urma să fie pe 30 iulie la Amsterdam Arena şi a scris doar „no pressure”, ai timp să te gândeşti. Nici nu am răspuns câteva zile, pentru că nu am înţeles mesajul. Era ireal! Dupa ce am refuzat amar (pentru că eram blocată mental în munca mea şi nu concepeam să lipsesc niciun minut de lângă activitatea mea de proiectare), ea a mai forţat o dată cumpărând biletele de avion, dar eu tot nu am promis ca voi merge…
Cu doua săptămâni înainte de data zborului, prietena mea din Anglia mi-a trimis rezervarea la hotel (cadou de ziua mea) şi cu un bagaj făcut cu zece minute înainte de a pleca la aeroport am ajuns deasupra norilor. Acolo am realizat că mi se întâmplă, iar la aterizare am plâns de fericire.
Am ciocnit cu vinul din sticluţele de plastic pe care le-am primit în avion, ne-am îmbrăţişat şi am spus : „I am Amsterdam!”.
Din prima seară am intrat în atmofera de sărbătoare a oraşului. Era seara primului concert U2 (noi aveam bilete la cel de a doua zi), din taxiuri şi de pe terase răsuna „Beautiful day” sau „Where The Streets Have No Name”, noi tropăiam printr-o ploaie apocaliptică şi ne amestecam cu participanţii la deschiderea Amsterdam Pride 2017.
Somn puţin, dimineaţa devreme cafea, organizare şi maraton pe canale pentru podurile mele. Am mâncat din nişte coifuri de carton cartofi cu sosuri olandeze, apoi nişte bucăţele de caşcaval, şi bineînţeles bere la Muzeul Heineken. Culoare, câtă culoare, curcubee la propriu şi la figurat, pentru că vremea se schimba de la o oră la alta, verdele parcurilor, clădiri colorate impecabil, piaţa de flori, Rembrandt, Van Gogh, Moco Museum (cu Banksy şi Salvador Dali), dar şi „Hash, Marihuana & Hemp Museum” sau „Sexmuseum”… Am amestecat totul cu discernământ, „că doar acum suntem mari, nu?” – ne-am zis noi, şi am pornit în căutarea stadionului Amsterdam Arena.
Tipul de la biroul de informaţii transport în comun a fost absolut spectaculos. Un tip de vreo 50 de ani, jovial, răbdător, ne explică pe îndelete ce tren trebuie să luăm, unde să schimbăm cu autobuze, mă rog, notează tot traseul pentru noi şi la final ne spune „the show will be magnificent, with or without me…, enjoy!”. Ne venea să-l băgăm în rucsăcel şi să-l luăm cu noi.
Cum aş putea să descriu concertul, nu poţi să nu cânţi, să nu explodezi de fericire, să nu plăngi cu sughiţuri, să nu stai cuminte în întuneric sau să nu luminezi şi tu, aşa cum este lumină şi suflet această trupă.
Întamplarea aceasta, Concertul U2 „Joshua Three 2018”, 30 iunie 2018 Amsterdam, Amsterdam oraşul meu apriori întâlnit în cel mai potrivit moment al vieţii mele, a fost cea mai grozavă călătorie din viaţa mea! De atunci „Miss Sarajevo” este piesa sufletului meu. O conţine pe prietena mea din Iaşi, pe prietena mea din Anglia, îi conţine oamenii buni din jurul meu, mă cânta pe mine pentru că am fost acea „miss” care a primit un asemenea cadou şi conţine toleranţa in care am fost iniţiată de fiul meu de 17 ani, toleranţă care s-a aşezat în mine cunoscând acest oraş fantastic.
