Poate fi perimat jocul lexical în transmiterea unui mesaj, dar eu mi-l permit pentru că asta-mi place mie la România – îmi place limba română cu surprizele ei ludice!!!

„Român…ia” este o definiţie şi o poveste greu de găsit în altă ţară. Românul ia orice: ia hârtie de scris şi pixuri de la birou, ia hârtia igienică şi săpunul de la hotel, ia muzică şi filme de pe net gratis, ia liliac de la poarta vecinului că doar nu-l taie pe-al lui ca să-şi pună în vază, ia pungi de la hipermarket ca să fie, ia salam de pe banda la care lucrează, ia femeia la bătaie pentru că aşa a văzut la tat-su, ia apă sfinţită de Bobotează, ia apă de mare şi nisip în PET în vacanţă ca să-i ducă bunicii pe care a lăsat-o acasă , ia nuci şi mere de pe marginea drumului, ia doar autostopişti care plătesc, ia pielea de pe turistul străin,  ia în bagaj carne în untură la borcan chiar şi atunci când merge la all-inclusive, ia cu pumnul bomboane mentolate de la ghişeul băncii, ia trandafiri din parc, ia bani împrumut şi nu-i mai dă înapoi, ia IA atunci când vrea să pară patriot…

„Ro…mânia” este modul de viaţă al românilor. Mânie pentru că „aleşii” de la putere sunt proşti, mânie pe ăia care sunt mânioşi pe ăia de la putere, mânie că ăla-i bogat din furat, mânie că el n-are de unde fura, mânie că femeia vrea să avorteze, mânie că aia toarnă copii pe bandă rulantă, mânie pe unguri, mânie pe români, mânie pe familia netradiţională, mânie pe coaliţia pentru familie, mânie pe un film, mânie pe foc, mânie pe vreme, mânie pe ambulanţă, mânie pe sportivii români, mânie pe preoţi, mânie pe doctori, mânie pe profesori, mânie pe şoferi…

N-am văzut unul să nu fie mânios. Până şi ăla credinciosu’ care a fost de trei ori in ultima săptămână la mănăstire, a venit acasă şi şi-a ucis soţia şi cei doi copii. Una dintre cele mai importante vorbe ale românului este „nu mă plâng pentru că-l mânii pe Dumnezeu”. Dumnezeul românilor nu oferă grijă, nu dăruieşte pace, nu iubeşte, nu, el e mânios!

Îmi place România pentru pământ!  Da! Pentru că aici pot să mă descalț și să calc pe iarbă, pe rouă, pe scoici, pe pietre și nu-mi e frică de răni provocate de cioburi de istorie căreia eu nu-i aparțin.

Pentru că aici trebuie să ne trezim, și să nu adormim niciodată! Pentru că aici ne vedem ochi în ochi, fără webcam, pentru ca suntem împreună aceiași buni, pentru că am morți în acest pământ și nu plec fără ei, pentru că găsesc echipe fantastice în “lucrul” meu, pentru că am prieteni (îmbrățișători fizic), pentru că am rădăcini, și chiar dacă ele uneori sunt coroane de arbori răsturnate, ramurile lor au puterea de a deveni rădăcini.

………………………………………………

La începutul săptămânii acesteia, am lansat cea de-a două temă a concursului Vocea Ascultătorului: Ce vă (mai) place la România? Ce nu vă place?. Textul lui Niki Mărțoiu este unul dintre cele finaliste. Câștigătorul va fi anunțat în Guerrilla de Dimineață, luni, 2 aprilie. 

Baftă!