Dintre toate temele și subiectele pe care le întâlnim în cărți, poate cea mai prezentăe dragostea. Mereu adusă în discuție, nu își pierde cu siguranță niciodată farmecul. Însă e dificil să nu aluneci în aria superficialității când scrii despre dragoste, și mai ales despre relații.
Riști să cazi foarte ușor în capcana ridicolului dacă nu știi cum să echilibrezi tema textului cu modul în care îl expui. De multe ori, tocmai căutând să fim autentici când abordăm astfel de subiecte, ne alegem prea mult cuvintele potrivite și pierdem din naturalețea pe care o presupune de fapt o asemenea temă.
Cred că asta reușește să facă cel mai bine Domenico Starnone în ”Noduri”, una din cele mai noi apariții din colecția ”Clasici contemporani Litera”. Da, ”subiectul” este dragostea, mai precis o relație de iubire (nimic mai mult, dar nici mai puțin), dintre două personaje. Însă am ales să scriu despre ea deoarece cartea își depășește cu mult subiectul.
Confesiunile unui cuplu în ce privește povestea care îi leagă, căsnicia, copiii, dar și ce mai rămâne după ani întregi de relație sunt atât de clar reprezentate încât au aerul acela de prospețime pe care speri să-l găsești într-o astfel de carte. Odată ce îl descoperi, parcurgi întreaga carte rapid, iar lectura însăși pare că se susține din modul natural în care e scris textul.
Trebuie să recunosc că începutul mi s-a părut destul de surprinzător, suficient cât să-mi trezească curiozitatea în ce privește miza întregii cărți: ”Dacă tu ai uitat, distinse domn, îți amintesc eu: sunt soția ta. Știu că acum, brusc, te incomodează, deși odată îți plăcea. Știu că te prefaci că nu exist și că n-am existat niciodată, pentru că nu vrei să faci impresie proastă în fața oamenilor foarte culți pe care îi frecventezi.” (p.7) Cu siguranță, nu e un început tipic unei cărți de dragoste, și chiar dacă reușești să-ți dai seama de temă din primele rânduri, nu are cum să nu-ți stârnească curiozitatea perspectiva din care e dezvăluit sentimentul.
Ceea ce urmează este punctul de vedere al personajului masculin, prezentat preponderent, dar care vine cu un alt tip de gândire și de ”versiune” asupra întâmplărilor. Tocmai când aceste două tipuri de subiectivități, masculin-feminin, se întâlnesc, cartea devine cu adevărat complexă. Cred că tocmai diferența punctelor de vedere dintre cei doi care mi s-ar fi părut cel mai greu de surprins, a fost și cel mai bine surprinsă de autor.
În ce privește titlul, nu vreau să îi dezvălui semnificația aici. Nu pot să spun decât că o să vedeți după a doua jumătate a romanului ce dimensiune jucăușă, și în același timp simbolică are în text.
Am început să citesc ghidată de acest gen de curiozitate și am terminat cartea cu sentimentul că ceea ce ne scapă de cele mai multe ori este tocmai ieșirea din noi înșine, empatia cu ceilalți. Și cum e foarte probabil ca tocmai când ne părăsim egoismul să avem mai mult de câștigat, vă recomand să citiți cartea și să vă creați singuri propria viziune asupra relațiilor dintre oameni și de ce nu, asupra fiecăruia dintre voi.
Noduri de Domenico Starnone
roman, editura Litera
