Stridii de Marea Neagră, Aspic de fazan cu dulceață de hrean, Colțunași cu caviar, Ficat de gâscă marinat cu vin și mere servit cu jeleu de kvas și pâine de aur, Salată de rapane cu tarhon și patru tipuri de roșii, Creier de vită în sos Brenaise cu icre de somon și porumb dulce, Gât de miel la cuptor cu sos de mure, Inimă de bou coaptă în Josper și servită cu foi de viță prăjite și sos de ardei roșii, Calcan de Marea Neagră cu sos de languste și cartofi noi fierți în zer, Brânzeturi preparate de fermieri ucraineni din Galicia, Zakarpattia, Gruzia și Basarabia, Lapte colastru copt cu mac și flori de trandafir la cuptor, Panna Cotta cu creme anglaise, compot de fenicul și jeleu tonic.
Și gata. Aici voiam să-mi închei articolul. Să ies în glorie ca George Constanza când învăța să fie haios. Ce rost ar mai avea acum să fac o poveste la toată polologhia de desuuri gastronomice înșirată mai sus. Cel mai scurt articol – asta am mâncat, m-am minunat, închinat, băut vodcă sub zero, bucurat. Totuși. Câteva cuvine tot am să mai scriu, și așa se plânge editorul că articolele mele sunt prea lungi.
Kiev. Mă duc la Kiev. Eu, român, cetățean al Comunității Europene, pașaport biometric, valiză Samsonite, cum ar veni… mă duc înțelept, civilizat și înțelegător înspre lumea de la capătul lumii, spre societatea din lumea a 3a, să-i iluminez, să povestesc unor grupuri barbare cu ochii mari și uimiți cât de mișto e apa caldă și coca-cola, ce tare e la Neversea și pe ce principiu funcționează fântânile arteziene de la Unirea. Și atunci… BUM… Kiev. Aeroport ca Otopeniul în 2065, șosea de 4 benzi pe sens până în oraș, buton de Electric Car pe aplicația UBER, plată cu telefonul oriunde, Chanel, Prada, Dior, Vuiton, Dolce, Hermes, Cloe plus toate brandurile cool/nișă văzute vreodată, blocuri cu conciege, artiști pe stradă, motociclete electrice și bulevarde mari închise duminica pentru a deveni pietonale, meeting-uri electorale cu lume mișto. WTF! Ăștia nu trebuiau să fie ăia de-și doresc să fie români? Nu era război la ei? Nu ne spuneau mamele: „dacă nu ești cuminte te dau la țigani sau te trimit în Ucraina…”? Au avut revoluție acu vreo 14 ani.. ei când au avut timp să….??? WTF!!!!
Dap. Și după toate astea, cârciumi. Multe și tari, sau foarte tari. Știați că? Știați că ucrainenii cresc stridii în Marea Neagră? Da, marea aia din care noi luăm scoicile de la bulgari. Cresc stridii. Geniale, mai puțin sărate decât cele din ocean. Cam 4 lei bucata în orice cârciumă. Știați că România e posibil să aibă ambasadă la Kiev, poate și cu departament de comerț? Nu știați… de moment ce meniurile de vinuri sunt pline de Italia, Franța, Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Germania, Georgia, Ungaria, Slovenia ( ăștia făceau vin??), iar de România nici nu se pomenește. Noroc că a bătut-o Halep pe Svitolina.
Așadar, iată-mă într-o cârciumă amenajată impecabil, cu mâncarea de mai sus în față la o ora și 25 de minute de zbor de București. O sticlă de Chardonnay de Odessa, și multe pahare de vodcă înghețată. Un chelner care n-are nici o problemă cu engleza, un bucătar care n-are nici o treabă cu rutina. Și eu, un imbecil cu idei fixe și preconcepții, pus frumos la colț de realitate și de priveliștea senzațională spre Nipru, priveliște ce include un pod pietonal, o roată mare, o gară navală transformată într-un spațiu multicultural, Hotelul Fairmont și multe biserici frumoase. Sunt în Est. Estul controversat despre care aflăm doar știri dubioase. Cam așa cum află și francezi sau spaniolii despre noi. Mi se pare trist că nu ne cunoaștem vecinii mai bine, că nu mergem pe la ei în week-end ( ci preferăm un Wizz de 44 de euro ofertă la Glasgow …), că nu facem mai mult comerț cu ei, că nu avem un vapor cu care să ne plimbăm, noi la Odessa și ei la Mamaia, că nu ne interesează problemele lor. Pentru că atunci când vom ajunge să ne cunoaștem mai bine vecinii ( și pe ei, și pe unguri, și pe sârbi, și pe bulgari) ne vom cunoaște mai bine și pe noi, vom descoperii cu surprindere cine suntem cu adevărat. Pe masa națională au și ei corupție, au și ei hoți, au tot ce avem și noi. Și la ei plouă vara, și ei joacă fotbal, tenis, și ei stau la coadă la vize de SUA și ei cred că salvarea vine din Europa. Nici nu vă dați seama cât semănăm. Ce au ei în plus? Stridii și niște focoase nucleare.
Cât de mult m-ai convins sa merg cât de curând la Kiev!:) Mulțumesc frumos.
care e numele restauratului(restaurantelor) unde ai incercat toate bunatatile astea? Ms