Ne întoarcem din nou în timp, în anul 2013, an în care formația Broken Bells lansează videoclipul melodiei Holding On For Life. Povestea videoclipului este una relativ simplă – un pământean se îndrăgostește de o femeie din spațiu, într-o poveste Sci-Fi cu o morală simpluță, dacă nu chiar puțin forțată. El, personaj jucat de actorul Anton Yelchin (Star Trek, Fight Night etc.) și Ea, întruchipată de Kate Mara (House of Cards, Shooter, 127 Hours) – sora mai mare a lui Rooney Mara (atenție, Rooney fiind și numele mijlociu a lui Kate), se îmbarcă pe o navă spațială, unde devin victimele manipulării membrilor trupei. Din cauza inhalării unor droguri. Ceea ce mă aduce la ce ziceam la început despre morala clipului: Numai vă drogaț?
Din punct de vedere cinematografic, videoclipul mă face acum să mă gândesc automat la primul episod al ultimului sezon din Black Mirror. Știți voi, acel episod care omagiază de fapt întreaga serie Star Trek – USS Callister (uau, dar câte legături alambicate). Dar cum Holding On For Life precede Black Mirror, vorbim așadar despre cinematografia aceea disco-SF de tip Bee Gees. Sau cum și-ar fi imaginat bunicii noștri că ar arata o discotecă în spațiu.
Interesant de menționat la acest videoclip e faptul că este un rezultat al fuziunii dintre două filme scurte de 7 minute produse de Broken Bells: Angel and The Fool și Holding On For Life. Sumarizându-le, a ieșit ceea ce vedeți mai sus, însă dacă sunteți foarte curioși și de fel răbdători, aveți aici link către prima parte a poveștii în întregimea ei.
De ce am ales totuși acest titlu, poate vă intrebați? Ei bine, pentru cei dintre voi care nu știau asta, Anton Yelchin, tânăr actor cu o carieră promițătoare, a fost, în 2016, victima unui accident pe care presa locală l-a descris drept freak accident, în care și-a pierdut viața. Detaliile nu sunt importante acum, cu atât mai mult cu cât sunt doar la un click pe Google distanță.
Concluzionând, că ne-am lungit: Holding On For Life… însă cum?