Fredrik Backman, Oameni anxioși
Traducere din limba suedeză de Andreea Caleman
Colecția musai, Editura ART, 2020
Autorul bestsellerului internațional Un bărbat pe nume Ove
Un nou serial Netflix
Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadează înăuntru și îi ia ostatici pe cei șapte potențiali cumpărători, aparent normali și inofensivi, printre care doi “rechini” imobiliari, un cuplu de lesbiene, o multimilionară cu tendințe suicidare și un sabotor de vizionări deghizat în iepure. Dar lucrurile o iau razna atunci când ostaticii și spărgătorul încep să-și dezvăluie dramele personale și anxietățile. Când spărgătorul le dă drumul ostaticilor și oamenii legii năvălesc înăuntru, nici urmă de infractor, iar depozițiile halucinante ale martorilor nu fac decât să-i bulverseze și mai mult pe polițiști: Unde e infractorul și ce nu-i în regulă cu oamenii ăștia?
“Am un nou scriitor preferat, iar numele lui e Fredrik Backman. Oameni anxioși are toate ingredientele pentru a deveni un nou succes internațional. Poveștile pe care Backman le spune ne demonstrează capacitatea autorului de a sonda mințile umane, iar felul în care combină asta cu intriga și personajele nu este altceva decât artă.” Nettavisen
“Fredrik Backman este unul dintre puținii autori contemporani capabili să descrie singurătatea masculină.” Dagens Nyheter
fragment
…………..
CAPITOLUL 33
Când primele sirene de poliţie se auziră pe stradă, spărgătorul se repezi pe balcon şi se uită peste balustradă. Aşa au apărut pe internet primele poze neclare cu „mascatul cu pistol“. Pe urmă veniră şi mai mulţi poliţişti.
— Rahat! Rahatrahatrahat! repetă spărgătorul ca pentru sine şi intră în fugă înapoi în apartament.
Toţi, mai puţin Julia, erau încă întinşi pe jos.
— Nu mai pot să stau, trebuie să merg la toaletă! Vrei să‑mi fac nevoile pe podea? se răsti Julia defensiv, fără ca spărgătorul măcar să fi deschis gura.
— Nu c‑ar fi mare diferenţă, spuse Zara dezgustată, ridicând capul de pe parchet.
Ro, care părea rodată în a fi bălăcărită fără să fi spus ceva, se ridică în fund şi îi zise încurajator spărgătorului, punându‑i prieteneşte o mână pe picior:
— N‑o lua personal când se răţoieşte Julia. E sensibilă că bebe face discotecă în maţele ei, ştii?
— Sfera personală, Ro!!! urlă Julia.
Julia şi Ro au o sferă personală, deşi doar Julia ştie exact care sunt graniţele ei.
— Ai zis că n‑am voie să le spun chestii altor cumpărători, n‑ai zis nimic de spărgători! se apără Ro.
— Nu sunt spărgă…, încercă şi spărgătorul să se apere.
Dar Julia sări pe dată:
— Nu contează, Ro! Lasă prietenia deoparte, că ştii ce se întâmplă! Te‑apuci să le spui toată povestea vieţii tale şi pe urmă ai mustrări de conştiinţă când facem o ofertă mai bună decât a lor pentru apartament!
— Asta s‑a întâmplat o SINGURĂ dată! ţipă Ro.
— De TREI ori! ţipă şi Julia, smucind uşa toaletei.
Ro se ridică şi explică scuzându‑se:
— Julia zice şi că sunt ca ăia care refuză să mai mănânce beţişoare din peşte după ce au văzut spectacole la delfinariu.
Spărgătorul încuviinţă cu multă înţelegere:
— Aşa sunt şi fetiţele mele.
Ro zâmbi.
— Ai fetiţe? Câţi ani au?
Spărgătorul spuse atunci cu o voce spartă de emoţie:
— Şase şi opt.
Zara tuşi cu subînţeles şi se băgă în discuţie:
— Şi? Le laşi moştenire afacerea de familie?
Spărgătorul clipi des cu un aer rănit şi se uită la pistol:
— N‑am mai făcut niciodată… asta. N‑am mai dat niciun jaf!
— Sper din tot sufletul că aşa‑i, fiindcă te descurci şocant de prost! îi spuse Zara pe şleau.
— Musai să fii aşa de critică? se oţărî Ro.
— Nu sunt critică, îi fac evaluarea! i‑o reteză Zara.
— Poate că nici tu n‑ai fi aşa de pricepută la jefuit oameni! zise Ro.
— Nu jefuiesc oameni, ci bănci! interveni spărgătorul.
— Şi cam unde te vezi aşa, pe o scară de la unu la zece? întrebă Zara.
Spărgătorul o privi cu amărăciune:
— De un doi aşa…
— Vreun plan de scăpare ai măcar? întrebă Zara.
— Termină cu exigenţele astea! Nimeni nu devine mai bun dacă e criticat! o critică Ro.
Zara o cercetă atent de sus până jos:
— Asta e personalitatea ta în mod normal? Şi eşti mulţumită?
— TU vorbeşti, care…, începu Ro.
La care spărgătorul încercă să calmeze spiritele:
— Vă rog, n‑aţi putea să… N‑am niciun plan. Încerc să mă gândesc. Nu trebuia să ia întorsătura asta…
— Ce anume? întrebă Ro.
— Viaţa, suspină spărgătorul.
Zara îşi scoase telefonul din buzunar şi spuse:
— Gata, sunăm la poliţie, să facem un pic de ordine pe‑aici!
— Nu! Nu face asta! o rugă spărgătorul.
Zara îşi dădu exasperată ochii peste cap:
— De ce ţi‑e frică? Nu crezi că poliţia ştie deja că eşti aici? Trebuie să le dai măcar un telefon să le spui suma revendicată!
— Nu putem să sunăm, că nu‑i acoperire în apartament, spuse Ro.
— Suntem în ghetou sau ce? întrebă Zara şi scutură telefonul, de parcă asta ar fi ajutat la ceva.
Ro îşi înfipse mâinile în buzunarele rochiei şi spuse gânditoare, mai mult pentru sine:
— Poate că nici nu‑i aşa de rău… Copiii care cresc într‑un mediu fără ecrane sunt mai inteligenţi, aşa am citit. Tehnologia împiedică dezvoltarea normală a creierului.
Zara dădu din cap ironică:
— Zău? Ia zi‑mi cum e cu câştigătorii Premiului Nobel care au crescut în sate Amish.
— Există studii care spun că radiaţiile emise de telefoanele mobile cauzează cancer, se încăpăţână Ro.
— Ha, dar ia zi, cum ar fi să vă mutaţi aici, copilului să‑i stea în gât o nucă, să se sufoce şi să moară, fiindcă n‑aveţi cum să chemaţi salvarea, că n‑ai acoperire? întrebă Zara.
— Ce tot zici? De unde să ia copilul nuca?
— A strecurat‑o careva noaptea prin deschizătura pentru scrisori.
— Eşti dusă cu capul?
— De ce? Nu EU îmi las copilul să moară sufocat…
Atunci le întrerupse Julia, care apăru brusc lângă ele:
— De ce vă certaţi?
— Ea a început! Eu am vrut să fiu drăguţă şi să ştii că NU e ca atunci când n‑am vrut să mănânc beţişoare din peşte! urlă Ro defensiv, arătând spre Zara.
Julia gemu. Se uită la Zara cu aerul că‑şi cere scuze:
— Ţi‑a zis Ro de chestia cu parcul pentru animale? Delfinii nici măcar nu sunt peşti.
— Ce‑are una de‑a face cu alta? Şi parcă te duceai la toaletă! i‑o reteză Ro.
— E ocupat, spuse Julia, ridicând din umeri.
Spărgătorul se scărpină pe cagulă. Numără persoanele aflate în încăpere, apoi întrebă bâlbâindu‑se:
— Stai… stai un pic… cum adică e ocupat?
— E ocupat! repetă Julia, de parcă asta ajuta la ceva.
Se duse şi trase de uşa toaletei. Era încuiată.
Şi uite‑aşa povestea asta devine una despre un iepure.
